Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe MAE | 47 de români care lucrează la abatorul Dissen din Germania au fost infectați cu noul coronavirus

MAE | 47 de români care lucrează la abatorul Dissen din Germania au fost infectați cu noul coronavirus

Un articol de: Roxana Mirea - 22 Mai 2020, 14:46
MAE | 47 de români care lucrează la abatorul Dissen din Germania au fost infectați cu noul coronavirus Foto: Foto: Hepta - Abaca Press / Utrecht Robin/ABACAPRESS.C Externe

Mai mulți cetățeni români lucrează la abatorul Dissen din Saxonia Inferioară, Germania. Dintre aceștia, cel puțin 47 sunt infectați cu noul coronavirus, după cum transmite Ministerul Român de Externe. De asemenea, la sfârșitul lui aprilie, în jur de 200 de cetățeni români care lucrează la un abator din Germania, landul Badden-Wurttemberg, au fost infectați cu noul coronavirus.

 

47 de români care lucrează la abatorul Dissen au fost infectați cu SARS-CoV-2

 

Ministerului Român de Externe a revenit cu informații privind situația muncitorilor români de la abatorul Dissen. MAE a anunțat că 47 de cetățeni români care lucrează la acest abator suferă de COVID-19, potrivit hotnews.ro.

Autoritățile locale germane au confirmat că printre persoanele infectate cu noul coronavirus se află și 47 de români, după cum acestea au comunicat că în cadrul cercetărilor suplimentare

„În urma demersurilor întreprinse de către Ambasada României la Berlin, autoritățile locale germane au comunicat că în cadrul cercetărilor suplimentare realizate de către acestea, printre persoanele confirmate a fi infectate cu COVID-19 se numără și 47 de cetățeni români. Pentru alți 57 de cetățeni români a fost dispusă măsura plasării în carantină, ca urmare a contactelor pe care le-au avut cu cei din categoria persoanelor infectate. Suplimentar, 23 de cetățeni români angajați ai abatorului au avut rezultate negative la testare și nu au fost în contact direct cu persoanele infectate, prin urmare nu fac obiectul vreunor măsuri specifice”, a transmis MAE.

„Autoritățile locale au reconfirmat starea bună de sănătate a cetățenilor români infectați, astfel încât niciunul dintre aceștia nu necesită îngrijiri medicale. De asemenea, angajații abatorului beneficiază de sprijinul companiei pe întreaga perioadă a carantinei, fiind stabilit un sistem de livrare pentru hrană și alte bunuri necesare”, a mai precizat Ministerul Afacerilor Externe.

 

Pandemia de coronavirus în România 

 

Cel mai mic număr de cazuri de coronavirus de la 26 martie și până acum s-a înregistrat vineri, 22 mai, potrivit ultimelor date.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că în ultima zi au fost depistate pozitiv cu coronavirus 127 de persoane. în acest fel, numărul total al infectărilor a ajuns la 17.712. Bilanțul deceselor a ajuns la 1.159. Sunt 200 de pacienți la Terapie Intensivă. În schimb, 10.777 de români s-au vindecat. Aproape 9.000 de persoane sunt în carantină și alte peste 48.600 în izolare la domiciliu. În Diaspora, 3.067 de conaționali s-au infectat și 106 au decedat.

La nivel național au fost prelucrate în total 352.647 de teste. Cele ai multe cazuri de infectare au fost înregistrate în Suceava (3.455) și București (1.701), iar cele mai puține în Brăila (19) și Vâlcea (28).

8.968 de persoane sunt acum în carantină instituționalizată, iar alte 48.643 în izolare la domiciliu, sub monitorizare medicală. 

Autoritățile mai informează că, dincolo de granițe, 3.067 de cetățeni români au fost infectați cu noul coronavirus. Sunt 1.699 de români în Italia, 561 în Spania, 84 în Franța, 576 în Germania, 87 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia.

 

Citeşte mai multe despre:   MAE,   coronavirus