Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe MAE, atenționare de călătorie pentru R.D. Congo din cauza epidemiei de Ebola 

MAE, atenționare de călătorie pentru R.D. Congo din cauza epidemiei de Ebola 

Un articol de: Redacția B1.ro - 21 Ian 2020, 18:52
Externe

Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenționare de călătorie pentru Africa Centrală și de Est, mai ales pentru zona estică a Republicii Democratice Congo, acolo unde se menține  încadrarea ca Urgență de Sănătate Publică de Importanță Internațională a epidemiei de Ebola, se arată într-un comunicat de presă al MAE

În aceste condiții, s-a impus orice persoană cu boala determinată de virusul Ebola sau care a fost potenţial expusă virusului într-o zonă afectată de focar să nu călătorească timp de 21 de zile de la ultima expunere. 

Redăm, mai jos, comunicatul de presă al MAE

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care călătoresc spre Africa Centrală și de Est, în special în zona estică a Republicii Democratice Congo (Kinshasa), că Secretariatul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) menține încadrarea ca Urgență de Sănătate Publică de Importanță Internațională - USPII a epidemiei de Ebola din R.D. Congo. Oficialii OMS au subliniat că, momentan, nu s-a recomandat închiderea frontierelor, restricționarea zborurilor sau a schimburilor comerciale, dar s-a impus ca orice persoană cu boala determinată de virusul Ebola sau care a fost potenţial expusă virusului într-o zonă afectată de focar să nu călătorească timp de 21 de zile de la ultima expunere.

Informații actualizate despre situația epidemiei se pot accesa pe site-ul OMS la pagina de internet https://www.who.int/csr/don/16-january-2020-ebola-drc/en/. Recomandările OMS privind călătoriile internaționale se regăsesc la pagina de Internet https://www.who.int/ith/who-recommendations-for-international-travel-19july2019/en/ sau în fișierul https://www.who.int/ith/who-recommendations-for-international-traffic-19July2019.pdf?ua=1.

Cetățenii români care se află, tranzitează sau călătoresc în R. D. Congo pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Angola: +244916895720 și +244222322234, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCR) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al Ambasadei României la Luanda: +244993133100.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet a Centrului Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile https://cnscbt.ro/index.php/sfaturi-pentru-calatori, precum și http://luanda.mae.rohttp://nairobi.mae.ro,www.mae.ro, reamintind faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.

Citeşte mai multe despre:   MAE,   Congo,   Ebola