Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe MAE, o nouă atenționare de călătorie. O destinație de vacanțe aleasă de mulți români e în stare de calamitate

MAE, o nouă atenționare de călătorie. O destinație de vacanțe aleasă de mulți români e în stare de calamitate

Un articol de: Redacția B1.ro - 14 Ian 2020, 19:36
Externe

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Filipine că, din cauza activității vulcanului Taal situat în provincia Batangas, în data de 13 ianuarie 2020 autoritățile locale au declarat stare de calamitate. Institutul filipinez de vulcanologie și seismologie (PHIVOLCS) a emis, la data de 14 ianuarie 2020, gradul de avertisment 4 (erupție periculoasă iminentă), pe o scară de la 1 la 5, arată un comunicat de presă.

Din cauza perturbării traficului aerian şi în eventualitatea închiderii Aeroportul Internaţional „Ninoy Aquino” din Manila (NAIA), cetățenii români care se află în Republica Filipine sunt sfătuiți să revină în Manila cu cel puţin o zi înainte de plecarea spre România sau alt stat de destinație. MAE recomandă cetățenilor români să respecte întocmai indicațiile autorităților locale, să folosească măști de protecție și să se informeze cu privire la activitatea vulcanului Taal, accesând următoarele pagini de internet: https://www.philstar.com/happens/841, https://cnnphilippines.com/news/2020/1/13/Philippines-Taal-Volcano-eruption-live-updates.html, https://www.pna.gov.ph, https://www.phivolcs.dost.gov.ph.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Manila: +63288927682, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență, precum și la adresele de e-mail: [email protected], [email protected]

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Filipine: +639178170939. Cetățenii români care doresc să se deplaseze în Republica Filipine sau se află deja pe teritoriul acestei ţări sunt sfătuiţi să se adreseze Ambasadei României la Manila şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând astfel propriile coordonate pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă sau să se înregistreze prin intermediul portalului www.econsulat.ro.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: http://manila.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/home_ro, http://www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații şi sfaturi de călătorie, precum și serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îți poate salva viața”.

Citeşte mai multe despre:   MAE
 
Loading...