Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe MAE: Persoanele care ajung în Irlanda trebuie să prezinte un test PCR negativ pentru COVID şi să limiteze deplasările timp de 14 zile, începând de sâmbătă

MAE: Persoanele care ajung în Irlanda trebuie să prezinte un test PCR negativ pentru COVID şi să limiteze deplasările timp de 14 zile, începând de sâmbătă

Un articol de: Raluca Tindeche - 15 Ian 2021, 20:38
MAE: Persoanele care ajung în Irlanda trebuie să prezinte un test PCR negativ pentru COVID şi să limiteze deplasările timp de 14 zile, începând de sâmbătă Foto: Yousel Alfuhigi (Unsplash.com) Externe

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că autorităţile irlandeze au anunţat noi măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul Irlandei, în contextul pandemiei de COVID-19. Aceste măsuri intră în vigoare de sâmbătă.

''Astfel, conform informațiilor comunicate public de autoritățile irlandeze, persoanele care călătoresc în Irlanda pot intra pe teritoriul acestui stat cu condiția prezentării unui test molecular tip PCR (test de reacție în lanț a polimerazei) cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior intrării pe teritoriul Irlandei. Testul trebuie prezentat atât înainte de îmbarcare pe cale aeriană și maritimă, cât și la sosirea pe aeroportul din Dublin.

Sunt exceptate de la măsura obligatorie a prezentării unui test negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 următoarele categorii de persoane: persoanele care călătoresc din Irlanda de Nord, lucrătorii din transportul internațional, inclusiv transportatorii, echipajele aeronavelor și navelor maritime, copiii cu vârsta sub 6 ani, precum și persoanele aflate în tranzit către un alt stat, cu condiția de a nu părăsi zona de tranzit aeroportuar.

De asemenea, la intrarea în Irlanda, pe cale aeriană sau maritimă, pasagerii au obligația de a completa un formular de localizare (disponibil online: https://www.gov.ie/en/publication/ab900-covid-19-passenger-locator-form/ sau distribuit de către compania aeriană sau de feribot cu care călătoresc). 

Sunt exceptați de la completarea formularului menționat furnizorii de servicii esențiale ale lanțului de aprovizionare, cum ar fi transportatorii, piloții și personalul maritim, precum și personalul diplomatic.

De asemenea, persoanelor care sosesc în Irlanda din statele/regiunile incluse în lista roșie sau gri, așa cum sunt definite de sistemul UE (România fiind inclusă pe lista regiunilor roșii): https://www.ecdc.europa.eu/en/covid-19/situation-updates/weekly-maps-coordinated-restriction-free-movement, precum și din state/regiuni din afara Uniunii Europene, autoritățile irlandeze le recomandă să își limiteze deplasările pentru o perioadă de 14 zile după sosirea în Irlanda. Limitarea deplasărilor poate fi suspendată mai devreme de 14 zile dacă persoana în cauză prezintă un nou test cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat începând cu cea de-a cincea zi.

Totodată, toate persoanele care sosesc din Anglia, Scoția, Țara Galilor și Africa de Sud trebuie să se izoleze pentru o perioadă de 14 zile după sosire, fără posibilitatea suspendării măsurii înaintea împlinirii termenului de 14 zile. Nerespectarea măsurilor privind restricționarea deplasărilor pentru 14 zile constituie infracțiune și se pedepsește cu amendă de 2.500 euro sau închisoare până la 6 luni. 

Informații detaliate cu privire la condițiile de intrare în Irlanda în contextul pandemiei de COVID-19 pot fi consultate aici - https://www.gov.ie/en/publication/b4020-travelling-to-ireland-during-the-covid-19-pandemic/.

Ministerul Afacerilor Externe amintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Dublin: 0035316681150; 0035316674318; 0035316674325, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.Diana Şoşoacă s-a dat în spectacol, în plenul Parlamentului: l-a chemat pe Marcel Ciolacu la protestul din 7 martie şi a desfiinţat bugetul

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice: 00353 864 684 351.'', se arată în comunicatul trasmis. 

Citeşte mai multe despre:   Ministerul Afacerilor Externe (MAE)