Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe MAE, precizări despre modificarea condițiilor de intrare în Bulgaria. Ce au transmis autoritățile despre punctele de trecere a frontierei și despre prezentarea testului PCR

MAE, precizări despre modificarea condițiilor de intrare în Bulgaria. Ce au transmis autoritățile despre punctele de trecere a frontierei și despre prezentarea testului PCR

Un articol de: Vladimir Ionescu - 06 Feb 2021, 19:48
MAE, precizări despre modificarea condițiilor de intrare în Bulgaria. Ce au transmis autoritățile despre punctele de trecere a frontierei și despre prezentarea testului PCR Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Externe

Ministerul Afacerilor Externe a transmis o serie de precizări cu privire la modificarea condițiilor de intrare pe teritoriul Bulgariei, în contextul pandemiei de COVID-19, după ce partea bulgară a revenit cu informații suplimentare în acest sens. Astfel, printre altele, MAE a anunțat că persoanele exceptate de la regula privind prezentarea testului negativ PCR pot intra în țara de la sud de Dunăre dinspre România prin toate punctele de trecere a frontierei.

MAE, precizări despre modificarea condițiilor de intrare în Bulgaria

 

„Astfel, conform informațiilor comunicate public de către autoritățile bulgare, persoanele care se deplasează din România în Republica Bulgaria și care nu se încadrează în excepțiile de la măsura obligatorie a prezentării testului molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 pot intra pe teritoriul Republicii Bulgaria dinspre România numai prin punctele de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse, Calafat-Vidin și Vama Veche-Durankulak. Totodată, persoanele care se încadrează în excepțiile de la măsura prezentării testului molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 pot intra pe teritoriul Republicii Bulgaria dinspre România prin toate punctele de trecere a frontierei”, se arată într-un comunicat transmis sâmbătă de MAE.

Conform MAE, următoarele categorii de persoane sunt exceptate de la măsura obligatorie a prezentării unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 următoarele categorii de persoane: persoanele care tranzitează teritoriul Bulgariei; șoferii de autobuz, angajați în transportul internațional de pasageri; șoferii autocamioanelor care efectuează transport internațional de mărfuri; membrii echipajelor navale; membrii echipajelor aeriene care efectuează zboruri de la și​ către aeroporturi publice pe teritoriul  Bulgariei și personalul tehnic asimilat; lucrătorii transfrontalieri.

„Ministerul Afacerilor Externe amintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: 0035929712858 şi 0035929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: 00359879440758”, se mai arată în comunicatul MAE.

Totodată, MAE reiterează recomandarea adresată cetățenilor români de a se informa temeinic anterior deplasării în străinătate, inclusiv prin consultarea paginilor de internet https://www.mae.ro/node/51904https://sofia.mae.ro și www.mae.ro.

Citeşte mai multe despre:   Bulgaria,   conditii de calatorie,   pandemie de coronavirus