Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Mai mulți lideri social-democrati europeni se întâlnesc vineri, la Viena, pentru a dezbate problema imigranților

Mai mulți lideri social-democrati europeni se întâlnesc vineri, la Viena, pentru a dezbate problema imigranților

Un articol de: -
Externe

Cancelarul austriac Werner Faymann  va avea vineri o întâlnire cu o parte dintre liderii social-democrați europeni pentru a dezbate criza refugiaților care a luat cu asalt Europa.

La reuniunea de la Viena sunt așteptați, printre alții, premierul francez Manuel Valls, omologul sau suedez Stefan Lofven și președintele Parlamentului European, Martin Schulz, a indicat cancelaria austriacă, conform Agerpres.

Premierul Victor Ponta nu va lua parte la reuniunea organizată de Werner Faymann.

Întrunirea din capitala Austriei are loc în contextul în care anunțului făcut de Organizația Internațională pentru Migrației, conform căreia, în 2015, au intrat în Europa peste 430.000 de imigranți.

Totodată, reprezentanții OIM au anunțat că nu mai puțin de 2.750 de persoane și-au pierdut viața încercând să traverseze Marea Merditerană spre Europa în ambarcațiuni improvizate.

 

Citeşte mai multe despre:   criza refugiatilor,   imigranti,   Victor Ponta
 
 
 
Loading...