Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Mai mulţi membri ai Parlamentului European susţin înfiinţarea unui serviciu secret comun al UE

Mai mulţi membri ai Parlamentului European susţin înfiinţarea unui serviciu secret comun al UE

Mai mulţi deputaţi din cadrul Parlamentului European susţin înfiinţarea unui serviciu secret comun ţărilor Uniunii Europene, potrivit revistei economice germane Wirtschaftswoche, informează AFP. "Dacă vrem să ajungem la o politică externă europeană comună, ne trebuie şi un serviciu secret european", a declarat germanul Manfred Weber, vicepreşedintele conservatorilor din Parlamentul European.

De asemenea, austriacul Hannes Swoboda, vicepreşedintele Socialiştilor şi Democraţilor din PE, susţine înfiinţarea unui serviciu secret european care să aibă autonomie.

Potrivit publicaţiei germane, deputaţii argumentează în special o lipsă de anticipare de către UE a evenimentelor actuale din nordul Africii, ceea ce face cu atât mai necesară înfiinţarea instituţiei.

Citeşte mai multe despre:   Parlamentul European,   Uniunea Europeana
 
 
 
Loading...