Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Mâncare pentru animalele de companie, rechemată de un producător american după moartea a peste 70 de câini. Alți peste 80 s-au îmbolnăvit

Mâncare pentru animalele de companie, rechemată de un producător american după moartea a peste 70 de câini. Alți peste 80 s-au îmbolnăvit

Un articol de: Traian Avarvarei - 14 Ian 2021, 15:59
Mâncare pentru animalele de companie, rechemată de un producător american după moartea a peste 70 de câini. Alți peste 80 s-au îmbolnăvit foto: Pixabay Externe

Un producător american de mâncare pentru animale de companie recheamă mai multe dintre produsele sale, după decesul a peste 70 de câini și îmbolnăvirea a alți peste 80, transmite BBC. Midwestern Pet Foods, cu sediul în Indiana, a precizat că decizia afectează marca Sportmix și nu numai.

Un producător american de alimente pentru animale de companie recheamă o parte din produsele sale, după moartea a peste 70 de câini

 

Testele au arătat că hrana respectivă prezintă niveluri potențial periculoase de aflatoxină, un produs secundar al mucegaiului, care crește pe porumb și alte boabe.

Administrația americană pentru alimente și medicamente (FDA) a demarat o anchetă. Printr-un comunicat de presă, agenția din SUA a precizat că, până în 11 ianuarie, au fost înregistrate peste 70 de decese și peste 70 de îmbolnăviri în rândul animalelor de companie care au mâncat hrană de la marca Sportmix.

În decembrie 2020, compania anunța inițial că recheamă o parte din produsele sale Sportmix, ca urmare a faptului că 28 de câini au murit, potrivit CBS.

Chemarea a fost extinsă în această săptămână, după ce au fost raportate noi decese, astfel că decizia vizează acum și alte branduri.

Printre simptomele manifestate de animalele otrăvite cu aflatoxine s-au numărat vărsăturile și pierderea apetitului.

„Continuăm o revizuire amănunțită a facilităților și practicilor noastre, în cooperare deplină cu FDA și într-un efort de a ne servi mai bine clienții și stăpânii de animale de companie care și-au pus încrederea în noi”, susțin reprezentanții companiei.

Într-o alertă emisă luni, FDA a avertizat publicul „cu privire la nivelurile potențial fatale de aflatoxine în produsele alimentare pentru animale de companie de la Midwestern care ar putea fi încă pe rafturile magazinelor, online sau în casele proprietarilor de animale”.

Compania a fost fondată în anul 1926 și are sediul în Evansville, Indiana. În comunicatul său de presă susține că nu a mai fost pusă în situația de a rechema vreun produs până acum.Au găsit, lângă Mangalia, o peşteră veche de 5,5 milioane ani. A venit NASA! Au descoperit în ea ceva şoc! Au mai văzut asta doar pe Marte

Citeşte mai multe despre:   animale de companie,   FDA