Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Marea Britanie, pregătită de relansarea economiei. Planul premierului Boris Johnson

Marea Britanie, pregătită de relansarea economiei. Planul premierului Boris Johnson

Un articol de: Andrei Ștefan - 29 Iun 2020, 08:31
Marea Britanie, pregătită de relansarea economiei. Planul premierului Boris Johnson Externe

Boris Johnson, premierul Marii Britanii, este gata de a prezenta un plan de relansare a țării, pentru a susţine economia grav afectată din pricina pandemiei de coronavirus.

Marți, acesta va anunța planul de un miliard de lire (1,1 miliarde de euro), program de reconstrucţie ce se va desfășura pe perioada 2020-2021 şi care va avea în vizor 50 de proiecte, printre care și reconstrucția şcolilor, notează boursedirect.fr.

„Pe măsură ce ne revenim după pandemie, este important să punem bazele unei ţări în care fiecare să aibă posibilitatea de a reuşi, cu tinerele noastre generaţii în centrul acestei misiuni", a declarat Boris Johnson, printr-un comunicat.A GĂSIT UN CARD ÎNTR-UN BANCOMAT DIN RÂMNICU SĂRAT ȘI A ÎNCEPUT SĂ CUMPERE CU EL. A REGRETAT AMARNIC, DUPĂ CÂTEVA ORE. CE A PĂȚIT, E FĂRĂ PRECEDENT

 

PIB-ul Marii Britanii, record negativ istoric


Pandemia de coronavirus a făcut peste 43.000 de morţi în Marea Britanie, fiind una dintre cele mai afectate ţări din Europa, iar Produsul Intern Brut al ţării a înregistrat un record negative istoric - o prăbuşire cu 20,4%.

Dacă nu se vor lua măsuri curând, rata şomajului ar putea ajunge la niveluri nemaiîntâlnite din anii 1980, depăşind valoarea de 3,3 milioane înregistrată în 1984, potrivit sursei citate.

„A fost un enorm şoc pentru ţară, dar ne vom reveni foarte bine. Dacă boala COVID-19 a fost fulgerul, nu vom întârzia să auzim tunetul în termeni de consecinţe economice. Vom fi pregătiţi. Ţara "nu se va întoarce absolut deloc la austeritate ca în urmă cu zece ani", a mai precizat premierul, citează Daily Mail.

 

Marea Britanie repornește motoarele economiei

 

Recent, autoritățile sanitare din Marea Britanie au anunțat că nivelul de alertă de coronavirus din Regatul Unit a fost redus de la 4, la 3, iar noi măsuri de relaxare au fost anunțate.

Începând cu data de 4 iulie, saloanele de înfrumusețare, hotelurile, restaurantele, puburile, cinematografele, galeriile de artă și muzeele se vor redeschide, cu condiția ca oamenii să păstreze distanța socială, de minim 2 metri. Teatrele și sălile de concert, care au în vedere organizarea spectacolelor live, vor mai trebui să aștepte. Cel mai probabil, vor primi „undă verde" în următoarea etapă de relaxare. 

De asemenea, și evenimentele private, cum ar fi nunțile vor putea fi permise, cu maxim 30 de participanți, scrie The Guardian.

Cu toate acestea, premierul Boris Johnson a atras atenția că măsurile sunt „reversibile". Așadar, în cazul în care numărul cazurilor de infectare va crește puternic, sunt mari șanse să se revină a vechile măsuri. 

 

Posibilă izolare a orașului Leicester, după creșterea cazurilor

 

Guvernul britanic are în vedere impunerea izolării în orașul Leicester după o creștere mare a numărului de cazuri de coronavirus.

Ministrul Sănătăţii, Matt Hancock, examinează o lege care să autorizeze o asemenea izolare, după ce Leicester a înregistrat peste 650 de cazuri de covid-19 în prima jumătate a lui iunie, transmite Reuters.

Citeşte mai multe despre:   Marea Britanie,   Boris Johnson