Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe MAREA EVADARE: Peste 900 de deținuți au scăpat din ÎNCHISOARE după un atac armat în Congo

MAREA EVADARE: Peste 900 de deținuți au scăpat din ÎNCHISOARE după un atac armat în Congo

Un articol de: - 11 Iun 2017, 21:52
MAREA EVADARE: Peste 900 de deținuți au scăpat din ÎNCHISOARE după un atac armat în Congo Foto: .aljazeera.com Externe

Cel puțin 11 oameni au fost uciși, iar 930 de deținuți au scăpat duminică după ce atacatori neidentificați au luat cu asalt închisoarea în care se aflau, situată în orașul Beni, din nord-estul Republicii Democratice Congo, a precizat un oficial local pentru Reuters, citată de Agerpres.

Guvernatorul provinciei Kivu de Nord, Julien Paluku, a declarat că atacatorii au folosit arme grele și au ucis opt gardieni.

În orașul care găzduiește închisoarea, operează mai multe miliții și au fost instaurate restricții de circulație, a precizat oficialul.

Agenția DPA amintește că evadarea de duminică urmează celei record, din luna mai, dintr-o închisoare din capitala Kinshasa, atunci când au scăpat peste 4.000 de deținuți!

 

 

 

 

Veste de ULTIMĂ ORĂ despre Corina Chiriac. S-a întâmplat chiar AZI

Citeşte mai multe despre:   evadare,   atac armat