Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Marinar român, dispărut de la bordul unei nave

Marinar român, dispărut de la bordul unei nave

Un articol de: B1.ro - 01 Noi 2018, 20:54
Externe

Un marinar român a dispărut de la bordul navei pe care efectua un voiaj internaţional între Australia şi America de Sud. Dispariția a fost anunțată chiar de familia acestuia, la începutul săptămânii, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), Adrian Mihălcioiu.

Adrian Chiru e șef-mecanic, are 36 de ani, e din Constanța și are doi copii minori. Familia lui a spus că acesta a fost declarat dispărut în timpul serviciului de către comandantul tancului petrolier Marfa, la bordul căruia efectua voiajul.

”Tancul petrolier Marfa, pavilion Panama, aflat în proprietatea companiei elene TMS Tankers Ltd, plecase din Australia şi se îndrepta către America de Sud, iar incidentul a fost anunţat autorităţilor din Tahiti care au organizat o operaţiune de căutare şi salvare, finalizată însă fără succes”, a declarat Adrian Mihălcioiu.

Liderul SLN a mai precizat că anchetele în cazul unor astfel de dispariţii misterioase de cele mai multe ori nu ajung la vreun rezultat concret.
 

Citeşte mai multe despre:   Oceanul Pacific,   Constanta
 
 
 
Loading...