Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe MASACRU la Nisa de Ziua Națională a Franței. Zeci de oameni au murit și sute sunt răniți. Cadavre sunt împrăștiate de-a lungul drumului (VIDEO)

MASACRU la Nisa de Ziua Națională a Franței. Zeci de oameni au murit și sute sunt răniți. Cadavre sunt împrăștiate de-a lungul drumului (VIDEO)

Un articol de: - 15 Iul 2016, 01:33
Foto: stirileprotv.ro Externe

UPDATE: Șoferul camionului era un bărbat cu dublă cetățenie, tunisiană și franceză, informează și AFP. O sursă din poliție a declarat pentru agenție că acte de identitate ale unui bărbat de 31 de ani au fost găsite în interiorul camionului, acestea arătând că el este rezident în Nisa.  

Nice Matin: Șoferul camionului, bărbat de origine tunisiană

UPDATE: Bilanțul morților a ajuns la 80, a transmis Ministrul de Interne francez, citat de The Telegraph.

UPDATE: Nice Matin transmite că șoferul camionului care a intrat în plin în mulțime este un bărbat de 31 de ani de origine tunisiană. Acesta ar fi strigat ”'Allahu Akbar” înainte de a fi împușcat de către polițiști.

UPDATE: Consiliul francez al cultului musulman a condamnat atacul ”cu toată vigoarea”.

”Franța a fost lovită încă o dată de un atac terorist de cea mai mare duritate. Acest odios atac terorist a țintit țara noastră chiar de ziua ei, o zi care celebrează libertatea, egalitatea și fraternitatea”, se arată în comunicatul Consiliului, citat de The Guardian.

Consiliul a cerut musulmanilor francezi să se roage în această zi de vineri ”în memoria victimelor acestui atac barbar”.

UPDATE: Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a transmis că este un ”paradox tragic” faptul că victimele atacului din Nisa celebrau ”libertatea, egalitatea, fraternitatea” de Ziua Națională.

Tusk a postat pe Twitter o fotografie cu el și alți lideri europeni și asiatici ținând un moment de reculegere în memoria victimelor atentatului, în cadrul unei întruniri care are loc în Mongolia.

Donald Tusk, mesaj după atentat

UPDATE: Ambasada României în Franța anunță că nu a primit până în jurul orei 03.00 dimineața solicitări de asistență consulară din partea cetățenilor români.

"Ca urmare a atacului de la Nisa soldat cu numeroase victime, Ambasada României la Paris și Consulatul General al României la Marsilia sunt în contact cu autoritățile franceze pentru a afla dacă printre victime se află cetățeni români. Până în prezent, Ambasada nu a primit solicitări de asistență consulară din partea cetățenilor români. Recomandăm cetățenilor români care se află la Nisa sa-i contacteze pe membrii familiilor lor și pe cei apropiați pentru a-i asigura că sunt în siguranță, să evite deplasările de orice fel și să se informeze cu privire la evoluția situației", a transmis Ambasada pe Facebook.
 

UPDATE: Holul unui hotel a fost transformat într-un spital improvizat, după cum arată o postare pe Twitter. Între timp, Christian Estrosi a declarat pentru iTélé că bilanțul morților a ajuns la 77.

 

Holul unui hotel, transformat în spital

UPDATE: Circa o sută de persoane s-au aruncat în mare în încercarea de a scăpa cu viață, scriu jurnaliștii de la Le Figaro, care citează surse din cadrul celulei de criză. Acestea au fost salvate și aduse la mal.

UPDATE: Președintele francez, François Hollande, și premierul Manuel Valls participă vineri dimineața la celula de criză convocată de urgență ca urmare a producerii atentatului.

Ministrul de interne, Bernard Cazeneuve, a părăsit Parisul înainte de miezul nopții pentru a merge la Nisa.

 

François Hollande și Manuel Valls participă la celula de criză

UPDATE: Mai multe elicoptere continuă să evacueze răniţii în urma atacului de la Nisa. Imaginea de la faţa locului este dezolantă. Un ultim bilanţ indică deja 77 de persoane decedate.

UPDATE: Un număr important de forțe ale poliției au fost ucise în timpul atacului, a declarat Christian Estrosi, primarul Nisei, potrivit The Guardian.

”Este cea mai mare catastrofă pe care o trăiește regiunea noastră în istoria modernă. Acum trebuie să ne mobilizăm toate serviciile, toți psihologii, voluntarii care sunt antrenați să ajute oamenii. 

Vom munci împreună cu imamii, preoții, rabinii care ni se vor alătura pentru a ajuta victimele și familiile care suferă și care, probabil, vor rămâne cu răni toată viața ... Vreau să le mulțumesc oamenilor care i-au primit pe trecători și celor care ne-au arătat în această noapte că, sperăm, solidaritatea încă mai există într-o lume care este prea egoistă și individualistă”, a declarati primarul din Nisa în cadrul unei conferințe.

UPDATE: Președintele Barack Obama a condamnat în termeni duri atacul și a transmis condoleanțe victimelor într-un comunicat emoționant:

”În numele poporului american, condamn în cei mai duri termeni ceea ce pare a fi un oribil atac terorist în Nisa, Franța, atac ce a ucis și rănit zeci de oameni nevinovați. Gândurile și rugăciunile noastre se îndreaptă către familiile și celelalte persoane dragi celor uciși și le urăm însănătoșire deplină celor mulți răniți.

Am cerut echipei mele să țină legătura cu oficialii francezi și le vom oferi orice asistență de care au nevoie în investigarea acestui atac și în aducerea vinovaților în fața justiției. Rămânem solidari și parteneri Franței, cel mai vechi aliat al nostru, pe măsură ce răspunde și-și revine din acest atac

De Ziua Bastiliei, ni se aduce aminte de rezistența extraordinară și de valorile democratice care au făcut din Franța o sursă de inspirație pentru întreaga lume și știm despre spiritul Republicii Franceze că va dănui mult după această devastatoare și tragică pierdere umană”.

UPDATE: Pierre-Henry Brandet, purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, a declarat că nu există ostatici. El a negat astfel zvonurile apărute imediat după atac.

”Un individ a intrat cu un camion în mulțime. El a fost ucis de polițiști. Investigațiile se află acum în derulare și vor stabili dacă individul a acționat de unul singur sau dacă a avut complici care ar fi putut să scape”, a declarat acesta pentru AFP, citat de The Guardian. El a contrazis astfel informația potrivit căreia există un complice care a ajuns în custodia poliției.

UPDATE: Direcția Antiteroristă a Parchetului General francez a preluat ancheta în cazul atentatului.

"Ancheta vizează asasinat în formă multiplă şi tentative de asasinat coordonate de o organizaţie teroristă", a transmis instituția, citată de  L'Express.

UPDATE: Primarul din Nisa, Christian Estrosi, a confirmat că acel camion era încăcat cu arme și grendate. El a transmis condoleanțe familiilor victimelor și a precizat că aceasta este cea mai mare tragedie din istoria orașului.

SITE Intel Group anunță pe Twitter că nicio grupare teroristă nu a revendicat încă atacul, dar grupurile pro-ISIS celebrează.

UPDATE: Eric Ciotti, președinte al regiunii, a ajuns la fața locului. Acesta a declarat că scena este una ”de groază”, informează France Info. La rândul său, procurorul regiunii, Jean-Michel Prette, a afirmat ca mai multe cadavre sunt împrăștiate de-a lungul drumului.

Martorii au susținut că acel camion avea 16 tone şi a intrat în mulţime cu viteza de 60-70 de kilometri pe oră.

Un purtător de cuvânt al Cabinetului britanic a anunțat că premierul Theresa May este la curent cu evenimentele tragice petrecute la Nisa

”Gândurile noastre se îndreaptă spre cei afectați de acest teribil accident într-o zi ce a fost de celebrare națională”, a declarat acesta, citat de The Telegraph. 

Donald Trump a reacționat și el pe Twitter: ”Încă un atac oribil, de data aceasta în Nisa, Franța. Mulți morți și răniți. Când ne vom învăța minte? Lucrurile merg din rău în mai rău”.

UPDATE: Atacul vine la doar câteva ore după ce autoritățile franceze au anunțat că starea de urgență declarată imediat după atacurile din noiembrie 2015 va fi ridicată până la finele acestei luni.

Un corespondent AFP a relatat scene cutremurătoare: ”a fost un haos absolut. (...) Am văzut oameni răniți și cioburi zburând peste tot. Mi-am acoperit fața din cauza cioburilor care zburau”. 

UPDATE:

UPDATE: Un prim bilanț al atacului arată că 60 de persoane au fost ucise, informează Le Parisien. Prefectura din Nisa a avertizat populația să rămână în case. Ulterior, bilanţul a crescut la 73 de morţi.

Potrivit Le Figaro, mai multe arme și grenade au fost gasite in interiorul camionului.

MASACRU la Nisa de Ziua Națională a Franței. Zeci de oameni au murit și sute sunt răniți

Un camion a lovit un grup de persoane care participau la un spectacol organizat cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei, în oraşul francez Nisa. Presa franceza anunta zeci de morti.

Mulțimea se adunase pentru a vedea focurile de artificii, joi seară, în jurul orei locale 22.30. 

Atentat în Franța, de ziua Națională

Potrivit Agerpres, subprefectul departamentului Alpes-Maritimes, Sébastien Humbert, a vorbit la postul de televiziune BFM-TV despre "mai multe zeci, poate vreo 30 de morți și poate mai multe sute de răniți" 

Acesta a mai precizat că șoferul camionului care a intrat în mulțime a fost împușcat.

"Oamenii fug, este panică. A urcat pe Promenades des Anglais și a izbit toată lumea. E lume plină de sânge, fără îndoială sunt mulți răniți", a povestit un jurnalist al publicației Nice Matin aflat la locul incidentului.

MASACRU la Nisa de Ziua Națională a Franței

Citeşte mai multe despre:   Franta,   atentat,   Nisa,   camion,   atacator,   atac,   atac terorist
 
 
 
Loading...