Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Medvedev, despre catastrofele de la Fukushima și Cernobîl: Trebuie să se spună adevărul

Medvedev, despre catastrofele de la Fukushima și Cernobîl: Trebuie să se spună adevărul

"Principala învățătură pe care trebuie să o conștientizăm după catastrofele de la Cernobîl și Fukushima este că autoritățile trebuie să spună adevărul", a declarat, luni, președintele rus Dmitri Medvedev, citat de Daily News.

"Lumea este atât de fragilă și noi suntem atât de interdependenți, încât orice tentativă de a ascunde adevărul se termină cu tragedii", a afirmat șeful statului rus.

Dmitri Medvedev a anunțat că se va deplasa marți la Cernobîl pentru a fi prezent la ceremoniile care marchează împlinirea a 25 de ani de la explozia reactorului 4 de ka centrala ucraineană.

"Mâine voi merge la Cernobîl. Acolo mă voi întâlni și cu omologii mei, dar și cu cei care au participat la lichidarea accidentului", a afirmat președintele rus.

În 1986, pe 26 aprilie reactorul numărul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl a explodat, contaminând o mare parte din Europa.

Până în ziua de astăzi accidentul nuclear de la Cernobîl este considerat cel mai grav din istorie.

Citeşte mai multe despre:   Dmitri Medvedev,   presedinte,   Fukushima
 
 
 
Loading...