Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Mercedes Barcha, văduva scriitorului Gabriel Garcia Marquez, a decedat la 87 de ani

Mercedes Barcha, văduva scriitorului Gabriel Garcia Marquez, a decedat la 87 de ani

Un articol de: Roxana Mirea - 16 Aug 2020, 15:06
Mercedes Barcha, văduva scriitorului Gabriel Garcia Marquez, a decedat la 87 de ani sursa Foto: explica.co Externe

Mercedes Barcha, văduva celebrului scriitor columbian Gabriel Garcia Marquez, a încetat din viață sâmbătă în Ciudat de México, la vârsta de 87 de ani, după cum a anunțat secretariatul mexican pentru cultură. Cauza decesului nu a fost specifică, însă, după cum relatează presa columbiană, aceasta suferea de probleme respiratorii.

 

Mercedes Barcha locuia în Ciudat de Mexico din anul 1961

 

Văduva scriitorului columbian Gabriel Garcia Marquez a decedat la vârsta de 87 de ani, potrivit Hotnews, care citează AFP. La 22 martie 2008, scriitorul a celebrat nunta de aur cu Mercedes Barcha, iar acesta a decedat pe 17 aprilie 2014, pe când avea tot 87 de ani.

Mercedes Barcha locuia în Ciudat de Mexico din anul 1961.

„Am aflat cu mare tristeţe despre moartea lui Mercedes Barcha", a scris pe Twitter secretarul pentru cultură, Alejandra Frausto. „Transmitem cele mai profunde condoleanţe”.

Cauza decesului văduvei lui Gabriel Garcia Marquez nu a fost specificată, dar presa columbiană anunță că aceasta suferea de probleme respiratorii.

Preşedintele columbian Ivan Duque a transmis la rândul său condoleanţe familiei decedatei.

„Astăzi a murit în Mexic Mercedes Barcha, iubirea vieţii şi companioana necondiţionată a laureatului nostru cu premiul Nobel, Gabriel Garcia Marquez", a declarat Duque.Dorian Popa a dezvăluit cine era, de fapt, poliţistul mort în accidentul de motocicletă din faţa Casei Poporului

Fundaţia Gabo (porecla scriitorului), pe numele său complet Fundaţia Gabriel Garcia Marquez pentru Noul Jurnalism Ibero-American, a precizat că Mercedes Barcha a decedat "în reşedinţa sa din Ciudad de México unde s-a mutat cu Gabo în 1961".

 

Relația dintre Garcia Marquez şi Mercedes Barcha

 

Garcia Marquez şi Mercedes Barcha s-au căsătorit în 1958, în Barranquilla și au trăit împreună până la încetarea din viață a scriitorului.

Din căsnicia celor doi au rezultat doi băieți: Rodrigo (născut în 1959 în Bogotá) și Gonzalo (născut în Mexic trei ani mai târziu). Unul este ilustrator, iar celălalt este regizor şi producător de cinema şi de televiziune.

Garcia Marquez a cunoscut-o pe aleasa inimii sale când aceasta mergea din sat în sat alături de tatăl ei pentru a oferi medicamente.

Mercedes Barcha este descendentă a unor emigranţi egipteni și s-a născut şi a locuit în Magangué, Columbia, unde tatăl ei deţinea o farmacie.

La 22 martie 2008, scriitorul columbian Gabriel García Márquez a celebrat nunta de aur cu soția sa Mercedes Barcha.

 

Despre Gabriel García Márquez

 

Gabriel García Márquez a fost un scriitor columbian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1982, pentru roman și proză scurtă.

Cel mai cunoscut roman al său este „Cien años de soledad” (Un veac de singurătate), tradus în zeci de limbi ale lumii. Literatura sa se încadrează în paradigma realismului magic.

Mai multe producții cinematografice mexicane din anii 1960 au fost scrise de García Márquez. Filme la care a colaborat: El gallo de oro (1964) (Cocoșul de aur), Roberto Galvadón și Tiempo para morir (1966) (Timp pentru moarte), En este pueblo no hay ladrones (1965) (În satul ăsta nu există hoți), Juego peligroso (1966) (Joc periculos), La viuda de Montiel (1979) (Vaduva lui Montiel), Mária de mi corazón (1979) (Maria inimii mele) etc.

În 1999, scriitorul este diagnosticat cu cancer limfatic. Această boală l-a făcut pe García Márquez să își publice trăirile sale.

În iulie 2012, fratele scriitorului a anunțat că acesta suferă de demență senilă și că a încetat să mai scrie.

 

Citeşte mai multe despre:   Gabriel Garcia Marquez,   soţie,   deces