Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Mercedes-Benz, Honda, Mazda și Mitsubishi, acuzate că au depășit maximul de noxe admise

Mercedes-Benz, Honda, Mazda și Mitsubishi, acuzate că au depășit maximul de noxe admise

Un articol de: - 09 Oct 2015, 18:10
Mercedes-Benz, Honda, Mazda și Mitsubishi, acuzate că au depășit maximul de noxe admise Foto: theguardian.com Externe

După mega-scandalul Volkswagen, în care testele pentru noxele mașinilor cu motoare euro 5 erau modificate pentru a arăta valori mult mai mici în laboratoare, se pare că producătorul german nu este singurul care a depăşit maximul de noxe admise.  Potrivit datelor obținute de jurnaliștii de la Guardian, alți patru mari producători de automobile nu respectă normele privind noxele emanate în condiții normale de mers.

În mai multe teste realizate pe șosele, nivelul unor modele de Honda au depășit cotele maxime admise de șase ori, iar alte modele de mașini 4x4 au depășit de 20 de ori maximul admis. Toate mașinile care au fost testate în laboratoarele UE, au trecut cu brio testele, dar se pare că fabricanții automobilelor au modificat softul mașinilor, pentru a avea mai puține noxe față de condițiile normale de mers.

Potrivit noilor rezultate de la Emissions Analytics, firma care testează noxele mașinilor în condiții normale de mers, mai multe automobile cu motoare euro 5 și euro 6 au depășit normele admise de gaze emise.

Mercedes-Benz - automobilele echipate cu motoare euro 5 au depășit maximul de noxe de 2,2 ori, iar la cele echipate cu motoare euro 6, maximul a crescut de 6 ori.

Honda - automobilele echipate cu motoare diesel au depășit noxele emise, acestea având cu până la 6 ori mai multe gaze emise.

Mazda - mașinile diesel Mazda au avut emisii medii de NOX de 0.293g/km în condiții normale de mers, acestea având emisii cu 1.6 până la 3.6 ori mai mari decât nivelul impus de lege. Un model Euro 6, Mazda 6 2.2L % DR a produs de 3 ori mai multe emisii de gaze decât anunțase producătorul.

Un purtător de cuvânt al companiei a declarat că “în conformitate cu legea, Mazda lucrează din greu pentru a se asigura că fiecare motor are nivelul noxelor conform reglementărilor internaționale”

Mitsubishi – motoarele diesel din gama producătorului de automobile Mitsubishi depășesc normele UE privind noxele emise, nivelul acestora fiind cu până la 3,6 ori mai mari.

Potrivit lui Greg Archer, scandalul noxelor emise de automobilele diesel este abia la început, iar Volkswagen este doar primul constructor de automobile care trebuie să plătească.

“Aceste noi rezultate ale testelor de la Emissions Analytics au demonstrat că scandalul Volkswagen este numai vârful unui iceberg. Scandalul ce va urma va cuprinde mulți constructori de mașini și modele de automobile. Singura soluție este crearea unui nou test pentru automobile, care să aibă loc în condiții normale de mers. Acest test trebuie să fie făcut de o organizație care să nu fie plătită de către constructorii de mașini”, a declarat Greg Archer, expert în producerea de tehnologii ecologice pentru transport din cadrul “Transport & Environment”.

Scandalul emisiilor de noxe la autoturismele cu motoare diesel a pornit, după ce Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) a acuzat VW că a instalat sisteme speciale pe unele autoturisme pentru a evita standardele federale din SUA în materie de emisii.

Volkswagen a anunțat că aproximativ 11 milioane de automobile ale grupului, la nivel mondial, sunt afectate de scandalul emisiilor poluante.

Citeşte mai multe despre:   Europa,   Japonia,   Volkswagen