Miniştrii de Externe din UE s-au pus de acord să adopte noi sancţiuni împotriva Rusiei. DPA: Uniunea Europeană ar urma să folosească noul său instrument global privind încălcarea drepturilor omului
Miniştrii de Externe ai statelor Uniunii Europene, reuniți luni la Bruxelles, s-au pus de acord cu adoptarea de sancţiuni împotriva mai multor oficiali ruşi de rang înalt, drept replică la încarcerarea opozantului rus Aleksei Navalnîi, au declarat surse diplomatice UE ale agențiilor internaționale, citate de Agerpres. UE a impus deja sancțiuni Rusiei pentru rolul ei în conflictul din Ucraina, dar și în cazul otrăvirii lui Navalnîi. Moscova a amenințat că la adoptarea de noi sancțiuni va lua măsuri similare.
Rusia va fi vizată de noi sancțiuni UE
Reuters notează că nu s-au discutat nume, dar surse diplomatice susţin că vor fi vizaţi şeful Comitetului de anchetă rus, care se ocupă de toate infracţiunile majore, directorul direcţiei penitenciarelor, directorul Gărzii naţionale din Rusia şi procurorul general.
Josep Borrell, șeful diplomaţiei europene, a fost însărcinat să propună o listă cu nume de oficiali ruși ce urmează să fie supuși sancțiunilor. AFP notează că pe listă nu s-ar afla niciun oligarh.
La rândul ei, DPA precizează că blocul comunitar ar urma să folosească prima dată noul său instrument global privind încălcarea drepturilor omului.
Bogdan Aurescu: E clar că trebuie să reanalizăm relaţia noastră cu Rusia
Înainte să înceapă această reuniune, Bogdan Aurescu, ministrul român de Externe, a declarat că e un bun moment pentru „o discuție despre adoptarea unei strategii privind relaţia dintre UE şi Rusia”. Acesta a insistat că e nevoie de o abordare mai strategică.S-a aflat cine o va înlocui pe Gina Pistol la “Chefi la cuţite”. Ce se întâmplă cu show-ul Asia Expres
Despre vizita pe care Josep Borrell a efectuat-o la Moscova, Aurescu a spus: „Această vizită a însemnat pentru noi un fel de răscruce şi un punct de inflexiune. Este clar că trebuie să reanalizăm relaţia noastră cu Rusia, în contextul acestei vizite care a arătat că, din nefericire, Rusia nu este deschisă să aibă relaţii normale cu UE, dimpotrivă, vedem o atitudine tot mai categorică în ceea ce priveşte UE”.