Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Ministru francez: Am decis ca Rusia să fie prevenită

Ministru francez: Am decis ca Rusia să fie prevenită

Un articol de: B1.ro - 14 Apr 2018, 10:35
Externe

Legea și drepturile internaționale sunt pentu toți și niciun popor nu trebuie să trăiască în condițiile în care trăiește poporul sirian, a declarat Jean-Yves Le Drian, ministrul de Externe francez, după atacul coordonat al Statelor Unite, Marii Britanii și Franței împotriva Siriei, din noaptea de vineri spre sâmbătă.

”Vrem să distrugem programul chimic al Siriei. Vrem încetarea focului pe teritoriul sirian. Legea și drepturile internaționale sunt pentu toți, niciun popor nu trebuie să trăiască în condițiile în care trăiește poporul sirian”, a declarat Jean-Yves Le Drian, potrivit francetvinfo.fr.

Florence Parly, ministrul Apărării din Franța, s-a referit și la obiectivele concrete ale atacului. A precizat, totodată, că Rusia a fost prevenită: ”A vizat obiective care aparțineau programului de arme chimice. Printre țintele vizate au fost două locuri de producție, două fabrici. Scopul nostru a fost de a distruge capacitatea Siriei de a produce și de a răspândi arme chimice. La această operațiune au contribuit forțe navale, dar și aeriene, vorbim de fregate și nave de război în Marea Mediterană. A avut loc și un raid aerian pornit din Franța. Am decis că Rusia să fie prevenită, în acord cu aliații noștri”.

Pentagonul, pe de altă parte, a transmis că a avertizat Rusia de iminența unor lovituri, fără a dezvălui detalii despre țintele vizate. 
 

Citeşte mai multe despre:   Franta\,   Siria