Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Ministrul chinez de Externe: Criza din Hong Kong este o "problemă internă" a Chinei

Ministrul chinez de Externe: Criza din Hong Kong este o "problemă internă" a Chinei

Un articol de: - 01 Oct 2014, 23:43
Externe

Manifestaţiile prodemocraţie din Hong Kong sunt "probleme interne ale Chinei", a afirmat miercuri ministrul chinez de Externe, Wang Yi, citat de AFP.

"Gruvernul chinez şi-a anunţat foarte ferm şi foarte clar poziţia: problemele din Hong Kong sunt probleme interne ale Chinei", a declarat Wang Yi, cu ajutorul unui interpret, înainte de întrevederea cu John Kerry.

"Toate ţările trebuie să respecte suveranitatea Chinei", a subliniat şeful diplomaţiei chineze.

Făcând aluzie la tulburările politice din Hong Kong, ministrul chinez a afirmat că "nicio ţară, nicio societate, nimeni nu va tolera acţiunile ilegale care încalcă ordinea publică".

La rândul său, şeful diplomaţiei americane a reînnoit apelul Washingtonului la "reţinere" şi "respectarea dreptului manifestanţilor de a-şi exprima opiniile în mod paşnic".

De asemenea, el a reafirmat "sprijinul" Statelor Unite pentru "sufragiu universal în Hong Kong".

Citeşte mai multe despre:   Hong Kong
 
 
 
Loading...