Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Ministrul francez de Interne: Problema romilor nu poate fi rezolvată prin inserție socială

Ministrul francez de Interne: Problema romilor nu poate fi rezolvată prin inserție socială

Ministrul francez de Interne, Manuel Valls, a declarat marţi că problema romilor nu poate fi rezolvată prin inserţie socială, deoarece numărul celor care vor să se integreze în Franţa este mic.

„Este iluzoriu să ne gândim că vom rezolva problema populaţiei rome prin inserţie socială.  Aceste populaţii au moduri de viaţă extrem de diferite de noi şi care sunt evident în opoziţie" cu populaţiile locale. Nu există "altă soluţie decât destructurarea acestor tabere progresiv şi conducerea (locuitorilor lor) la frontieră”, a declarat ministrul francez de Interne pentru France Inter, scrie Le Figaro.

În opinia lui Manuel Valls, "este indicat ca romii să se întoarcă în România sau Bulgaria şi pentru aceasta, Uniunea Europeană, împreună cu autorităţile bulgare şi române, pot face în aşa fel încât aceste populaţii să fie mai întâi integrate în ţara lor", a insistat ministrul.

Citeşte mai multe despre:   Franta,   romi
 
 
 
Loading...