Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Ministrul german Guttenberg renunță la titlul de doctor, în urma unui scandal de plagiat

Ministrul german Guttenberg renunță la titlul de doctor, în urma unui scandal de plagiat

Ministrul german al apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg, a renunţat la titlul de doctor într-o încercare de a ieşi din scandalul de plagiat în care este implicat şi care a dus la o investigaţie penală pe numele acestuia.

Guttenberg, cel mai popular politician german şi posibil viitor candidat pentru postul de cancelar, actualmente deţinut de Angela Merkel, a fost acuzat de presa din Germania de plagiat în lucrarea de doctorat.

Ministrul Guttenberg, membru al filialei Bavariene a Partidului Creştin Democrat condus de Angela Merkel şi-a cerut scuze în mod public pentru acest scandal.

“Am făcut greşeli, dar nu în mod intenţionat” , a declarat Guttenberg luni. “Decizia de a renunţa la titlul de doctor este dureroasă” , a mai adăugat acesta.

Scandalul numit de presa “Copygate” , vine într-un moment inoportun pentru Angela Merkel, după ce coaliţia condusă de aceasta începuse să crească în sondajele dinaintea alegerilor regionale din 2011.

Guttenberg a declarat ca nu îşi va înainta demisia, acesta fiind sprijinit în decizia sa de către cancelarul german, Angela Merkel.

“Eu am scris această lucrare şi îmi asum raspunderea pentru ea, inclusiv pentru părţile stupide” , a declarat Guttenberg săptămâna trecută după ce presa l-a acuzat că ar fi plagiat 19 autori în cel puţin 50 de pagini din lucrarea sa de doctorat ce conţine peste 400 de pagini.

Procurorii din Bayreuth au declanşat o investigaţie în acest caz în timp ce universitatea care i-a acordat titlul de doctor lui Guttenberg îi acordă acestuia un răgaz de două săptămâni pentru a răspunde acuzaţiilor.

Citeşte mai multe despre:   plagiat,   doctorat,   Germania
 
 
 
Loading...