Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Ministrul Sporturilor din Franța, despre copilăria sa în vremea României comuniste, într-un articol dintr-o publicație franceză. Familia Mărăcineanu ajungea pe tărâm francez în 1984

Ministrul Sporturilor din Franța, despre copilăria sa în vremea României comuniste, într-un articol dintr-o publicație franceză. Familia Mărăcineanu ajungea pe tărâm francez în 1984

Un articol de: Vladimir Ionescu - 20 Dec 2019, 12:12
Ministrul Sporturilor din Franța, despre copilăria sa în vremea României comuniste, într-un articol dintr-o publicație franceză. Familia Mărăcineanu ajungea pe tărâm francez în 1984 Foto: Hepta Externe

Publicația franceză Sud Ouest i-a dedicat un „articol amplu și emoționant” Roxanei Mărăcineanu, ministrul Sporturilor din Franța, în care a vorbit, la 30 de ani de la Revoluție, „despre copilăria sa din vremea României comuniste”, a anunțat, vineri dimineață, Ambasada română de la Paris.

„Articol amplu și emoționant în publicația. Sud Ouest, dedicat Roxanei Mărăcineanu, ministrul Sporturilor din Franța. La 30 de ani de la Revoluție, fosta campioană mondială la natație vorbește despre copilăria sa din vremea României comuniste și despre parcursul său în Franța, unde a ajuns cu familia în 1984, după o scurtă perioadă petrecută în Algeria. 

A devenit un nume de referință în sportul de performanță, iar această pasiune i-a marcat cariera - în septembrie anul trecut, Roxana Mărăcineanu a fost numită ministrul Sporturilor. Fosta sportivă este un simbol al legăturii puternice dintre România și Franța. «Mă simt sută la sută franceză și sută la sută româncă», a spus Roxana Mărăcineanu, invitată de onoare la recepția organizată de Ambasadă pentru comunitatea din Franța cu prilejul Zilei Naționale”, scrie Ambasada Franței în România, pe pagina de Facebook.

 

Citeşte mai multe despre:   Franta\,   Roxana Maracineanu