Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Miting pro Erdogan la Istanbul. Mii de persoane au ieșit în stradă pentru a-și exprima susținerea față de președintele turc

Miting pro Erdogan la Istanbul. Mii de persoane au ieșit în stradă pentru a-și exprima susținerea față de președintele turc

Un articol de: -
foto: infoziare.ro Externe

Mii de persoane pro Erdogan au ieșit joi seară pe Podul Bosfor, la Istanbul pentru a-și exprima susținerea față de președintele turc și, de asemenea, pentru a protesta față de tentativa eșuată de lovitură de stat.

Oamenii au ieșit în stradă cu torțe și drapele și au scandat numele președintelui Erdogan, agitând pancarte pe care se putea citi "Veghem pentru țară" sau puciștii "au prevăzut totul, cu excepția destinului", a constatat o corespondentă a agenției France Presse, conform Agerpres.

Circulația a fost întreruptă începând cu orele 19.00 GMT și a fost desfășurat un important dispozitiv de securitate, potrivit AFP.

"Acest pod este un simbol în prezent", a declarat Esra, 27 de ani, care a participat la manifestație. "Câteva tancuri și soldați nu vor fi de ajuns ca să ni-l ia", a adăugat ea.

Recep Tayyip Erdogan i-a îndemnat joi pe turci să rămână mobilizați în stradă, afirmând că "proprietarii piețelor publice nu sunt tancurile. Proprietarii sunt poporul".

 

Citeşte mai multe despre:   Erdogan,   protest,   Istanbul,   presedinte,   sustinere,   strada,   sustinere
 
 
 
Loading...