Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Mobilizare masivă de trupe rusești la granița cu Ucraina. Mesaj ferm al Administrației Putin pentru NATO

Mobilizare masivă de trupe rusești la granița cu Ucraina. Mesaj ferm al Administrației Putin pentru NATO

Un articol de: Andrei Vlad - 05 Apr 2021, 19:03
Mobilizare masivă de trupe rusești la granița cu Ucraina. Mesaj ferm al Administrației Putin pentru NATO Foto: Hepta - Alexei Druzhinin Externe

De la începutul anului, administrațiile de la Washington, respectiv Moscova, și-au transmis diverse puncte de vedere, pe marginea tensiunilor militare, ce vizează în special Ucraina. Discursurile rușilor și ale americanilor au fost consemnate în presa internațională, iar cel mai recent a venit de la Kremlin.

Administrația Putin a transmis un nou mesaj pe marginea mobilizării trupelor rusești, în apropierea frontierei de Ucraina. 

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt de la Kremlin, a precizat faptul că armata rusă nu reprezintă nicio amenințare pentru Ucraina, respectiv Europa.

„Armata rusă transferă militari pe teritoriul Rusiei în direcţia pe care o consideră necesară, pentru a garanta securitatea ţării. Nu trebuie să fie nimeni alarmat.

Rusia nu reprezintă ameninţări pentru nicio ţară din lume, nu reprezintă ameninţări nici pentru Ucraina", a transmis purătorul de cuvânt la lui Vladimir Putin, potrivit agenției TASS.

 

NATO și-a exprimat îngrijorarea față de acțiunile Rusiei

 

Înainte de poziția rușilor, NATO și-a exprimat îngrijorarea față de activitatea Rusiei, în apropierea Ucrainei. 

„Membrii Alianței Nord-Atlantice împărtășesc preocupările referitoare la activitățile militare ruse de amploare efectuate în interiorul și în jurul Ucrainei", a transmis un oficial NATO, citat de Reuters. Lovitură grea pentru Diana Șoșoacă! Ar putea fi închis

Săptămâna trecută, Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a declarat că în urma unei convorbiri telefonice cu omologul său american, Joe Biden, SUA va sprijini fără ezitare Ucraina, în problemele de securitate națională, anti-Rusia

Declarațiile lui Zelenski au venit în contextul în care Ruslan Homciak, șeful Statului Major al armatei ucrainene, a declarat faptul că Rusia concentrează forțe armate în apropiere de frontierele Ucrainei, de la est la nord, ceea ce reprezintă o amenințare directă la adresa securității ucrainene și astfel, a acuzat Moscova de continuarea de „politici agresive" față de Kiev. 

Citeşte mai multe despre:   NATO,   SUA,   Rusia,   Vladimir Putin,   Joe Biden,   Dmitri Peskov