Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Morgan Freeman, fascinat de un tânăr român crescut în orfelinatele comuniste. Povestea lui va fi prezentată într-un documentar (FOTO)

Morgan Freeman, fascinat de un tânăr român crescut în orfelinatele comuniste. Povestea lui va fi prezentată într-un documentar (FOTO)

Un articol de: - 16 Oct 2017, 12:11
Foto: National Geographic Externe

Izidor Ruckel este numele unui bărbat de 37 de ani cu origini românești care a trăit în groaznice orfelinate românești din perioada comunismului și a avut norocul ca la vârsta de 11 ani să fie adoptată de o familie din Statele Unite.

Povestea acestui tânăr a ajuns să fie cunoscută de către celebru actor și producător american Morgan Freeman care a realizat un interviu cu aceasta deoarece dorește ca povestea acestuia să fie folosită pentru cel mai nou proiect al său pentru televiziunea National Geographic.

"L-a interesat cum poate un copil care a crescut într-o instituţie fără iubire, fără compasiune, să înveţe ce este iubirea. Şi dacă mai poate iubirea să fie, de fapt, unealta prin care putem face această lume mai bună?", povesteşte românul întâlnirea cu Freeman, conform Adevărul.

Foto: Facebook

Seria documentară realizată de Morgan Freeman pentru National Geographic și în care va fi spusă și povestea lui Izidor Ruckel se va numi "The Story of US" (Povestea Noastră). 

"Au căutat pe internet să o poveste care să ilustreze puterea iubirii. Şi în toate căutările lor, numele meu se pare că apărea cel mai mult. Au vrut să descopere povestea mea, au găsit o emisiune de la un radio american, după care un articol din Washington Post despre mine, aşa că au venit să mă cunoască. După două săptămâni, mi-au spus că eu am povestea care li se potriveşte cel mai bine", povestește românul despre felul în care a ajuns în atenția prestigiosului post american.

Povestea lui Izidor a devenit cunoscută în Statele Unite imediat după Revoluţie, când chipul său a fost surprins de câţiva jurnalişti americani care realizau documentare despre condiţiile groaznice din orfelinatele comuniste unde erau închişi orfanii cu dizabilităţi. Izidor a ajuns în grija statului în 1980, la trei luni după ce s-a născut şi după ce poliomielita de care suferea a început să-i afecteze picioarele. Înfiat în 1991 de către o familie de americani, Izidor a primit numele de Ruckel şi a şi publicat o carte despre destinul său deloc uşor. Un exemplar al cărţii "Abandonat pe viaţă" a ajuns şi la Morgan Freeman. 

Episodul în care se spune povestea românului se numeşte „Puterea iubirii“ şi va fi difuzat pe 25 octombrie în Statele Unite. În restul lumii, documentarul ar urma să fie disponibil în februarie 2018. 

 

Citeşte mai multe despre:   român,   documentar,   comunism