Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Muncitorii români, sclavi pe o plantaţie din Grecia

Muncitorii români, sclavi pe o plantaţie din Grecia

Treizeci şi cinci de muncitori agricoli români care lucrau în condiţii similare sclaviei pentru recoltarea fructelor, au fost eliberaţi săptămâna aceasta de poliţie în sudul Greciei, informează AFP.

Doi români şi un grec au fost arestaţi joi în apropierea satului Kurtesi, iar alţi trei români sunt căutaţi în acest caz.

Muncitorii au fost recrutaţi pentru recoltarea căpşunilor în sere, după ce li s-a promis un salariu de 25 de euro pe zi şi cazare.

Cei 35 de români erau în realitate forţaţi să muncească sub ameninţarea unor persoane înarmate.

Muncitorii doarmeau în adăposturi improvizate în apropiere de câmp, iar grupul care îi exploata îi maltrata şi le lua salariile.

Muncitorii sezonieri sunt exploataţi frecvent în Grecia. În 2008, sute de muncitori sezonieri au intrat în grevă pentru a protesta faţă de condiţiile de muncă similare sclaviei.

Români eliberaţi din sclavie în Grecia


Citeşte mai multe despre:   romani,   Grecia
 
 
 
Loading...