Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe NATO, alertată de încălcările spațiului aerian turc de către Rusia

NATO, alertată de încălcările spațiului aerian turc de către Rusia

Un articol de: - 05 Oct 2015, 17:16
Foto: img2.cdm.me Externe

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg a denunțat “încălcările spațiului aerian al Turciei de către avioane de luptă ruse”, acesta spunând despre aceste incidente că sunt “inacceptabile”.

Declarația lui Stoltenberg vine după ce mai s-au înregistrat mai multe incidente între avioane ruse și aparate de zbor turce la frontiera turco-siriană.

"Acțiunile Rusiei în Siria, nu contribuie la securitatea și stabilitatea regiunii", transmis Stoltenberg, citat de agerpres.

Moscova afectuează operațiuni aeriene pe teritoriul Siriei împotriva jihadiștilor și împotriva unor grupări rebele care luptă împotriva regimului președintelui Bashar al-Assad.

Acesta a mai precizat și că cele 28 de state aliate au fost convocate într-o reuniune de urgență, în care va fi discutată situația din Siria.

Citeşte mai multe despre:   Rusia,   siria,   Turcia
 
 
 
Loading...