Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe NATO își poate întări prezența în România, după anexarea Crimeii de către Rusia

NATO își poate întări prezența în România, după anexarea Crimeii de către Rusia

Un articol de: -
foto: adevarul.ro Externe

Anexarea Crimeii poate avea drept consecință mărirea prezenței trupelor Alianței Nord Atlantice în Marea Neagră, potrivit qha.com.ua.

Potrivit spuselor reprezentantului NATO în Ucraina, Alexander Vinnikov, NATO plănuiește să își stabilească un centru în Marea Neagră.

"NATO analizează măsurile care pot fi luate ca urmare a militarizării Crimeii. În această perspectivă, inițiativa NATO de a înființa un centru în România, este măsura optimă", a explicat Vinnikov.

"Noi nu recunoaștem anexarea Crimeii și cerem ca Rusia să respecte integritatea teritorială a Ucrainei", a adăugat acesta, făcând clară poziția NATO față de Crimeea.

De asemenea, se pare că au existat și discuții referitoare la crearea unei brigăzi ucraineano-româno-bulgare comune.

Citeşte mai multe despre:   NATO,   Romania
 
 
 
Loading...