Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe NATO: Rusia continuă să destabilizeze Ucraina. În estul țării are loc o consolidare militară foarte gravă

NATO: Rusia continuă să destabilizeze Ucraina. În estul țării are loc o consolidare militară foarte gravă

Un articol de: -
Externe

NATO a avertizat, marți, în legătură cu „o consolidare militară foarte gravă” în estul Ucrainei şi de partea rusă a frontierei, amintind că trupe, artilerie şi echipamente ruseşti au fost observate în regiune, informează AFP.

Rusia continuă să destabilizeze Ucraina. Rusia are de ales: Rusia poate fie să participe la o soluţie de pace negociată, fie poate să continue pe drumul care va duce la izolarea sa. Observăm mişcări de trupe, de echipamente, de tancuri, artilerie şi sisteme de apărare antiaeriană moderne. Este o consolidare militară foarte gravă (...) atât în Ucraina, cât şi de partea rusă a frontierei”, a acuzat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Liderul Alianței Nord-Atlentice spune că aceste acțiuni reprezintă o încălcare a acordului de încetare a focului, cerând astfel Moscovei ”să îşi retragă forţele din estul Ucrainei şi să respecte acordul de la Minsk".

Îngrijorări similare vin și din partea cancelarului german, Angela Merkel, care a declarat recent că Rusia ameninţă securitatea Europei.

„După ororile celor două războaie mondiale şi războiul rece, pacea în Europa este din nou pusă sub semnul întrebării. Şi această situaţie a fost provocată de Rusia, care continuă să destabilizeze situaţia din partea de est a Ucrainei. Criza ucraineană ne afectează pe toţi. Nu este vorba doar de Ucraina, ci şi de Georgia şi Republica Moldova“, a atras atenţia Merkel, la sfârșitul săptămânii trecute.

De asemenea, cancelarul Germaniei a avertizat că dacă situaţia va continua să se dezvolte pe acelaşi făgaş, în pericol se vor trezi Serbia şi Balcanii de Vest.

Merkel a adăugat că Uniunea Europeană trebuie să fie unită pentru a aduce Rusia şi Statele Unite la o soluţionare diplomatică a conflictului. Totuși, ea nu a exclus o soluţionare militară a conflictului din Ucraina, dar a declarat că UE va încerca să caute în continuare căi diplomatice pentru ieşirea din criză. Totodată, cancelarul federal nu a exclus nici posibilitatea unor noi sancţiuni faţă de Rusia, care însă vor fi introduse imediat ce va fi necesar.

Citeşte mai multe despre:   Jens Stoltenberg,   Rusia,   Ucraina
 
 
 
Loading...