Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Noi agresiuni ale refugiaților asupra femeilor din Germania: "Au spus că toate suntem curve și că ar trebui să fim eradicate"

Noi agresiuni ale refugiaților asupra femeilor din Germania: "Au spus că toate suntem curve și că ar trebui să fim eradicate"

Un articol de: - 02 Aug 2016, 13:05
Noi agresiuni ale refugiaților asupra femeilor din Germania: "Au spus că toate suntem curve și că ar trebui să fim eradicate" Externe

Trei imigranți irakieni au fost reținuți la Berlin, fiind suspectați de agresiune sexuală asupra unor femei.

Potrivit poliției germane, aceștia le-au acostat pe femei într-o stație de tren, duminică dimineață, scrie Daily Express.

Bărbații le-ar fi cerut femeilor să danseze cu ei. Refuzâjnd, aceștia au trecut direct la fapte, începând să le mângâie în zonele intime.

Irakienii, cu vârste cuprinse între 20-26 de ani, au fost arestați și eliberați apoi, în așteptarea unor investigații suplimentare.

Astfeld e incidente se petrec des în Germania, însă autoritățile nu le fac publice.

Spre exemplu, săptămâna trecută s-a aflat că un grup de imigranți musulmani au abuzat verbal mai multe femei care se aflau la plajă.

„Au spus că toate femeile sunt curve și că ne-ar eradica pe toate”, a declarat una dintre martore.

În acest caz, poliția a arestat 6 supecți, mare parte dintre aceștia fiind refugiați din Afganistan.

 Mircea Badea şi-a arătat WhatsApp-ul la televizor, iar oamenii N-AU PUTUT CREDE când au văzut ce are în conversaţii

Citeşte mai multe despre:   imigranti,   refugiati,   Irak,   musulmani,   Germania,   agresiune sexuala