Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Norvegia prezintă scuze femeilor care au fost pedepsite pentru relațiile cu soldații naziști

Norvegia prezintă scuze femeilor care au fost pedepsite pentru relațiile cu soldații naziști

Un articol de: B1.ro - 18 Oct 2018, 15:20
Externe

Norvegia a prezentat scuze oficiale femeilor norvegience care au fost pedepsite pentru că au avut relații intime cu soldați naziști, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Premierul Erna Solberg a transmis o declarație oficială în acest sens, în care se arată că "fete sau femei care au avut relații cu soldații germani sau care au fost suspectate de astfel de relații au fost victimele unui tratament nedemn", scrie Hotnews.

Se spune că circa 50.000 de norvegience ar fi întreținut relații sexuale cu soldații germani, încurajațichiar de către liderul SS Heinrich Himmler să ducă mai departe rasa pură ariană.

După terminarea războiului, acestor femei li s-au retras drepturile civile, au fost reținute sau expulzate în Germania, cu tot cu copii.

”Concluzia noastră este că autoritățile norvegiene au violat principiul fundamental potrivit căruia niciun cetățean nu poate fi pedepsit fără un proces sau nu poate fi condamnat în absența unei legi. (...) În multe cazuri, a fost vorba doar despre o iubire adolescentină, pentru altele a fost iubirea vieții lor cu un soldat inamic, pentru altele un flirt inocent care a lăsat urme adânci pentru întreaga viață. Astăzi, în numele guvernului, vreau să îmi cer public scuze.", a spus Erna Solberg.

Citeşte mai multe despre:   Norvegia
 
 
 
Loading...