Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Nouă lege europeană: Companiile feroviare vor plăti despăgubiri călătorilor, dacă trenurile au întârzieri

Nouă lege europeană: Companiile feroviare vor plăti despăgubiri călătorilor, dacă trenurile au întârzieri

Companiile feroviare din Europa trebuie să plătească despăgubiri călătorilor dacă trenurile au întârzieri, a decis joi Curtea Europeană de Justiţie, potrivit AP.

Compensaţiile se plătesc chiar dacă aceste întârzieri au fost provocate de cauze extraordinare, care nu ţin de controlul companiilor, a decis instanţa juridică supremă a Uniunii Europene.

Curtea Europeană de Justiție a stabilit că operatorii feroviari trebuie să ramburseze 25% din preţul biletului pentru întârzieri de la 60 de minute până la două ore şi 50% din preţ pentru întârzieri mai mari.

În România, CFR Călători a înregistrat întârzieri în 2012 care, cumulate, ajung la cinci ani. 

Citeşte mai multe despre:   trenuri,   intarzieri,   despăgubiri
 
 
 
Loading...