Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Nouă persoane au murit în urma unui atac cu bombă în Irak

Nouă persoane au murit în urma unui atac cu bombă în Irak

Nouă persoane au murit după ce o bombă, amplasată într-o mașină, a explodat în capitala Bagdad, Irak, informează BBC.

Potrivit sursei precizate, explozia a izbucnit în vecinătatea unei cafenele, în zona Shia din cartierul Sunni Dora.

Forțele de ordine încă nu știu cine a organizat atentatul, dar atacul survine la două zile după ce liderul Al-Qaida, Osama bin Laden a fost ucis.

Statele Unite își va retrage trupele armate din Irak până la sfârșitul acestui an.

În urmă cu două zile președintele SUA, Barack Obama, a anunțat că Osama bin Laden a fost ucis. Într-o intervenție televizată Obama a declarat că a autorizat o operațiune împotriva liderului Al-Qaida.

"Astăzi, pot anunța poporul american și întreaga lume că Statele Unite au săvârșit o operațiune în urma căreia a fost ucis Osama bin Laden, liderul al-Qaida", a anunțat președeintele american.

Osama bin Laden a fost acuzat pentru moartea a circa 3.000 de persoane, inclusiv pentru moartea persoanelor care au murit în timpul antentatelor din 11 septembrie 2001.

Operațiunea care a avut loc în Pakistan și în urma căreia liderul al-Qaida a fost ucis a fost desfășurată de un comando al forțelor speciale americane și a durat aproximativ 40 de minute. Osama a opus rezistenţă în timpul operaţiunilor şi a fost împuşcat în cap de forţele americane.

Guvernul american a cerut cetățenilor americani aflați în străinătate să fie atenți în această perioadă, afirmând că există riscul producerii unor violențe după anunțul privind moartea lui bin Laden.

Citeşte mai multe despre:   Irak,   atac,   bomba,   masina,   moarte,   Osama bin Laden,   Barack Obama
 
 
 
Loading...