Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe O nouă relaxare de restricții pentru jumătate din populația Spaniei. Madrid și Barcelona, cele mai mari orașe din țară, încă nu îndeplinesc criteriile și rămân în faza 0

O nouă relaxare de restricții pentru jumătate din populația Spaniei. Madrid și Barcelona, cele mai mari orașe din țară, încă nu îndeplinesc criteriile și rămân în faza 0

Un articol de: Vladimir Ionescu - 09 Mai 2020, 19:03
O nouă relaxare de restricții pentru jumătate din populația Spaniei. Madrid și Barcelona, cele mai mari orașe din țară, încă nu îndeplinesc criteriile și rămân în faza 0 Externe

Bilanțul deceselor legate de COVID-19 din Spania a atins un al doilea minim de la jumătatea lunii martie, sâmbătă, în timp ce jumătate din Regat se pregătește de următoarea fază de ieșire din una dintre cele mai stricte carantine din Europa, relatează Reuters.

Spania a demarat relaxarea încă din această săptămână, cu faza 0, dar faza I va include pași semnificativi înspre ridicarea restricțiilor, care le vor permite oamenilor să se miște în interiorul provinciilor, dar și să participe la concerte sau să meargă la teatru. Adunările de până la 10 persoane vor fi permise.

Un număr de 179 de pacienți confirmați cu COVID-19 au murit în Spania, sâmbătă, cu 229 mai puțini raportat la ziua anterioară și incomparabil mai puțini cu recordurile negative de peste 900 înregistrate la începutul lui aprilie.

Per total, bilanțul deceselor din Spania a trecut de 26.000, iar numărul cazurilor confirmate de infecție cu coronavirus se apropie de 224.000, anunță Ministerul spaniol al Sănătății.

„Am reușit să recăptăm controlul asupra a 99% din terenul pe care îl pierdusem în fața virusului”, a afirmat premierul Pedro Sanchez, într-o declarație televizată de sâmbătă, în care i-a avertizat pe spaniolii care trec la faza 1 să fie „prudenți” și „atenți”.

El a anunțat o perioadă de doliu național odată ce tot Regatul va intra în faza 1.    
                        

O nouă relaxare de restricții pentru jumătate din populația Spaniei

 

Practic, luni, în jur de 51% din populația Spaniei va intra în faza 1 din planul în patru etape prin care premierul socialist Pedro Sanchez și-a propus să relaxeze restricțiile de carantină. Zonele au fost alese în funcție de anumite criterii evaluate de guvern.

În regiunile care au trecut de analiza cabinetului guvernamental, precum Insulele Baleare sau cele Canare, barurile, restaurantele și magazinele vor fi deschise la capacitate redusă, iar muzeele, sălile de sport și hotelurile își vor deschide porțile într-o premieră în ultimele aproape două luni.

Cu toate acestea, cele mai mari orașe din țară, Madrid și Barcelona, încă nu îndeplinesc criteriile de relaxare, motiv pentru care momentan vor rămâne în faza 0.
 

Relaxarea nu e o „cursă”, spun experții

 

În acest context, Fernando Simon, șeful departamentului spaniol pentru situații sanitare de urgență, i-a îndemnat pe spanioli să nu se gândească la relaxarea „ca la o cursă”, explicând că, spre exemplu, Madridul ar putea fi gata să avanseze în faza 1 în numai o săptămână.

Chiar și așa, administrațiile mai multor comunități autonome au fost nemulțumite de menținerea lor în faza 0. Juanma Moreno, liderul Andaluziei și membru al popularilor din opoziția spaniolă, s-a plâns că lui nu i s-a permis să trimit propuneri de relaxare eșalonate pe districte sanitare, și nu pe provincii, cum au făcut-o Catalonia sau alte regiuni.

„Voi cere ca decizia să fie reevaluată și să ni se aplice și nouă aceleași criterii ca în cazul altora”, a spus Moreno.

Guvernul Pedro Sanchez recomandă în continuare să se lucreze de acasă pe cât posibil, dar le impune companiilor să implementezi și măsuri de distanțare socială. În orice caz, industria turismului, care contribuie cu aproape 12% în producția economică din Spania, primește o veste bună, având în vedere că hotelurile își vor putea relua activitatea, iar drumețiile natură vor fi permise în grupuri de cel mult 10 persoane. De altfel, este de așteptat ca, miercuri, Comisia Europeană să prezinte și ea strategia UE pentru salvarea turismului de pe continent.

Citeşte mai multe despre:   Spania