Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe E OFICIAL: Numele noilor eurodeputaţi, care au obținut mandate în urma Brexit-ului, au fost citite în plenul Parlamentului European

E OFICIAL: Numele noilor eurodeputaţi, care au obținut mandate în urma Brexit-ului, au fost citite în plenul Parlamentului European

Un articol de: Redacția B1.ro - 10 Feb 2020, 22:18
Foto: pixabay.com Externe

Numele noilor membri ai Parlamentului European, care au obținut un loc în urma Brexit-ului, au fost citite, luni, în plenul de la Strasbourg. Noii eurodeputați și-au preluat mandatele încă de la 1 februarie, însă procedura a fost încheiată abia cum. 

Odată cu ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, la 31 ianuarie, au rămas libere 73 de locuri de europarlamentari. Dintre acestea, 27 de mandate au fost redistribuite către 14 state membre, în timp ce restul de 46 de fotolii rămân disponibile în cazul în care alte state vor adera la blocul comunitar. 

Din România, social-democratul Victor negrescu a obținut un mandat de europarlamentar. 

Iată, mai jos, cum au fost redistrubuite cele 27 de mandate: 

Danemarca: 1 loc pentru Renew Europe (RE)- Linea Søgaard-Lidell
Estonia: 1 pentru partidul popular European (PPE) - Riho Terras
Irlanda : 2 locuri: Clune Deirdre (PPE), Barry Andrews (RE)
Spania: 5 locuri: Gabriel Mato Adrover(PPE), Marcos Ros Sempere (S&D), Adrián Vázquez Lázara (RE), Margarita de la Pisa Carrión(ECR), Clara Ponsatí i Obiols (catalană, neafiliată)
Franța: 5 locuri: Nora Mebarek (S&D), Ilana Cicurel, Sandro Gozi (ambii la RE), Claude Gruffat (Verzi/Alianța Liberă Europeană), Jean-Lin Lacapelle (grupul Identitate și Democrație - ID, controlat de Marine Le Pen).
Croația : 1 loc: Romana Jerković (S&D)
Italia: 3 locuri: Salvatore De Meo (PPE), Sergio Berlato (ECR), Vincenzo Sofo (ID).
Austria: 1 loc: Thomas Waitz (Verzi)
Polonia: 1 loc: Dominik Tarczynski (ECR - PiS)
Romania: 1 loc: Victor Negrescu (PSD, S&D)
Slovacia: 1 loc KDH: Miriam Lexmann (PPE)
Finlanda: 1 loc: Alviina Alametsä (Verzi)
Suedia: 1 loc Jakop Dalunde (Verzi)
Olanda va primi 3 locuri. Numele celor trei noi eurodeputați nu au fost citite în plen pentru că aceștia nu au fost prezenți. 
 

Citeşte mai multe despre:   Parlamentul European,   Brexit,   Victor Negrescu
 
Loading...