Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe O femeie din Brazilia a murit de Covid-19 imediat după ce a născut gemeni

O femeie din Brazilia a murit de Covid-19 imediat după ce a născut gemeni

Un articol de: Catinca Giosanu - 02 Iul 2020, 21:38
O femeie din Brazilia a murit de Covid-19 imediat după ce a născut gemeni Sursa Foto: Cancan.ro Galerie foto (2) Externe

O tânără din Brazilia, diagnosticată cu noul coronavirus Covid-19, a murit la doar câteva momente după ce a născut gemeni. Situația din țara sudamericană este foarte gravă, după ce aproape 1,5 milioane de persoane au contractat noul virus SARS-CoV-2 care a declanșat criza sanitară la nivel global.

 

 

A murit de Covid-19 imediat după ce a născut gemeni

 

 

Larissa Blanco, căci așa se numește femeia, a fost diagnosticată cu noul coronavirus în data de 12 iunie, în timp ce era însărcinată cu gemeni. Femeia a fost testată de Covid-19 după ce a prezentat simptome similare unei gripe. Din zin în zi, starea de sănătate a gravidei s-a deteriorat, iar în data de 26 iunie tânăra a fost dusă de urgență la spital, unde a fost și internată, scrie Daily Mail.

A doua zi, Larissa a fost transferată la spitalul privat Botucatau, unde a intrat în travaliu. 

Soțul femeii a povestit că se afla și el în sala de nașteri în momentul în care copiii lui au venit pe lume. Bărbatul a contractat și el coronavirus, însă s-a vindecat rapid.

 A fugit la mare, la Mamaia, deşi părinţii n-o lăsau. Le-a trimis o poză de acolo, dar şoc: au văzut cum arată de la talie în jos

 

Tânăra mămică s-a stins la scurt timp după ce și-a văzut copiii

 

 

La scurt timp după ce Larissa i-a văzut pentru câteva momente pe cei doi băieți, au apărut complicații. O hemoragie puternică i-a provocat tinerei mămici un stop cardiac și, din păcate, femeia a murit la scurt timp, în ciuda eforturilor disperate ale medicilor. 

„Larissa a apucat să îi vadă pe cei mici și era foarte emoționată, acesta era visul ei, să devină mamă. Dumnezeu m-a lăsat cu doi îngerași de care să am grijă, iar asta îmi dă putere. Am plâns atât de mult atunci când i-am văzut pentru prima oară, a fost cel mai frumos moment din viața mea”, a declarat proaspătul tătic.

Larissa a fost unul din cei peste 61.000 de brazilieni uciși de coronavirus, iar țara sud-americană se confruntă cu o situație greu de gestionat. 

Aproximativ 1.038  de oameni infectați cu noul virus Covid-19 au murit în Brazilia în ultimele 24 de ore, a dezvăluit ministrul Sănătății, potrivit AFP.

 

 

Brazilia a depășit pragul de 60.000 de decese

 

 

Brazilia este a doua cea mai afectată țară din lume de pandemia de coronavirus. Numărul total al îmbolnăvirilor cu noul Covid-19 a ajuns, la nivel mondial, la 10.847.011 potrivit datelor publicate de worldometers. Dintre acestea, 6,065,708 reprezintă cazuri de pacienți vindecați, în timp ce 519,888 de oameni și-au pierdut viața în contextul crizei epidemice.

Brazilia, ţara cu cele mai multe victime zilnice din lume cauzate de Covid-19 în ultima săptămână, a raportat un bilanţ total de 60.632 de morţi, potrivit datelor anunţate de acelaşi minister, considerate totuşi subevaluate de comunitatea ştiinţifică, având în vedere că această ţară efectuează prea puţine teste.

Numărul de decese din Brazilia se află pe locul patru la nivel mondial, în spatele Statelor Unite (130,813, Marii Britanii și Italia, conform datelor furnizate de Universitatea Johns Hopkins.

 

 

Citeşte mai multe despre:   Brazilia