Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe O femeie le-a tăiat gâtul fiicelor sale de teamă că vine sfârşitul lumii

O femeie le-a tăiat gâtul fiicelor sale de teamă că vine sfârşitul lumii

Predicţiile americanului Harold Camping au făcut victime în rândul celor care erau convinşi că vor muri pe 21 mai. În timp ce alţii şi-au părăsit slujbele, şi-au vândut proprietăţile şi au plecat cu profetul într-o mare călătorie în jurul ţării pentru a prevesti marele eveniment, o femeie din California a făcut cel mai şocant lucru posibil.

Mamă a două fiice, femeia de 47 de ani, a încercat să-şi omoare fiicele în vârstă de 11 şi 14 ani, convinsă că va veni sfârşitul lumii, şi nu vroia ca cele două copile să treacă prin aşa ceva. Aşa s-a hotărât să ia un cuţit şi să le taie gâtul fetelor, după care a încercat să se sinucidă, relatează site-ul freakoutnation.com.

Printr-un miracol, cele trei au supravieţuit. Fetiţele se află sub îngrijire medicală, iar mama lor a fost dusă în arest.

Din aceeaşi categorie face parte şi un taiwanez care s-a sinucis după ce un aşa-zis profet a declarat că un cutremur urmat de un tsunami devastator vor aduce sfârşitul lumii.

O mamă a tăiat gâtul fiicelor sale de frica sfârşitului lumii
Embed:

Citeşte mai multe despre:   sfarsitul lumii,   mama,   sinucidere
 
 
 
Loading...