Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe O organizație antirasism va depune plângere împotriva lui Manuel Valls pe tema romilor

O organizație antirasism va depune plângere împotriva lui Manuel Valls pe tema romilor

O organizație pentru combaterea rasismului a anunțat, joi, că intenționează să depună o plângere împotriva ministrului francez de Interne, Manuel Valls, pentru ”instigare la ură rasială” prin declarațiile privind romii, relatează Mediafax.

Avocatul Organizației Mișcarea împotriva Rasismului și pentru Prietenia între Popoare, Pierre Mairat, a anunțat că vor sesiza Curtea de Jutiție a Republicii Franța, instanță abilitată să judece membri ai Guvernului.

"Vom depune plângere, săptămâna viitoare", a precizat Mairat, explicând că sesizarea vizează declaraţiile făcute de Manuel Valls.

"Romii au moduri de viaţă extrem de diferite de noi, fiind în contrast evident" cu populaţiile locale, declara ministrul francez de Interne pe 24 septembrie.

Valls a mai afirmat că "romii au vocaţia să rămână în ţara lor şi să se integreze" acolo.

Citeşte mai multe despre:   manuel valls