Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Oamenii de știință din China susțin că au descoperit remediul pentru mahmureală

Oamenii de știință din China susțin că au descoperit remediul pentru mahmureală

Oamenii de știință din China au descoperit cum pot stopa mahmureala chiar înainte de a începe, relatează The Independent.

La fel ca piatra filosofală, remediul pentru mahmureală pare să existe doar în legende.

Elixirul magic i-a evitat pe cei mai determinați oameni de știință, cel puțin până acum.

Cercetătorii chinezi au privit problema dintr-un alt unghi, încercând să afle cum ar putea fi manevrată mahmureala înainte de a începe.

Aceștia susțin că au găsit răspunsul: Sprite.

Se crede că unele dintre cele mai rele simptome ale mahmurelii nu sunt cauzate de alcoolul în sine, ci de procesul în care organismul încearcă să doboare alcoolul.

După ce s-a consumat alcool, corpul trece printr-un proces metabolic cu două stadii pentru a coborî nivelul de etanol.

În primul rând, ficatul metabolizează etanolul în acetaldehidă prin intermediul unei enzime numită alcool dehidrogenază (ADH), iar mai apoi o transformă în acetat de către aldehidă dehidrogenază (ALHD).

Oricum, în timp ce acetatul este considerat inofensiv și chiar responsabil pentru efectele benefice ale consumului de băuturi alcoolice, expunerea la acetaldehidă cauzează sismptomele mahmurelii, inclusiv greața, vărsăturile și durerile de cap.

Cercetătorii de la Universitatea Sun Yat-Sen din Guangzhou au examinat modul în care numărul de băuturi afectează felul în care corpul metabolizează alcoolul.

Analizând 57 de băuturi diferite, inclusiv infuzii de ierburi, ceaiuri și băuturi carbogazoase, au măsurat efectele lor în ADH și ALDH și au descoperit că fiecare băutură avea un efect diferit.

În timp ce ceaiurile de ierburi încetineau procesul, prelungind astfel o mahmureală, Xue bi, o băutură carbogazoasă cunoscută ca Sprite, a făcut ca procesul să se desfășoare mai repede.

Asta înseamnă că Sprite ar putea ușura mahmureala deoarece micșorează expunerea organismului la aceldahină.

Cercetătorii plănuiesc să mai efectueze un studiu independent pentru a se asigura că rezultatele testului lor pot fi considerate concludente.

Citeşte mai multe despre:   oameni de stiinta,   China