Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Obama acuză liderii republicani de prelungirea crizei: Nu putem transforma șantajul într-o caracteristică a democrației

Obama acuză liderii republicani de prelungirea crizei: Nu putem transforma șantajul într-o caracteristică a democrației

Barack Obama îi acuză pe liderii republicani că se folosesc de riscul intrării Statelor Unite în incapacitate de plată pentru a obține avantaje în negocierile pe tema bugetului, relatează AFP.

"Democraţii din Camera Reprezentanţilor şi din Senat au negociat şi sunt dispuşi să continue discuţiile pentru depăşirea diferenţelor pe tema bugetului, dar republicanii au o strategie de tipul «totul sau nimic»", a spus Obama într-o conferinţă de presă organizată la Casa Albă.

"Nu putem transforma şantajul într-o caracteristică a democraţiei noastre. Democraţia nu funcţionează astfel. Iar acest lucru nu este valabil doar în cazul meu, ci şi în cazul succesorilor mei", a insistat preşedintele american.

"Eu sunt dispus în continuare să negociez pe orice temă, dar liderii republicani trebuie să ridice plafonul de îndatorare fără condiţii", a continuat Obama, subliniind că i-a transmis preşedintelui republican al Camerei Reprezentanţilor, John Boehner, că nu va purta negocieri decât după ce va fi eliminat riscul privind intrarea ţării în incapacitatea de plată.

"Le spun republicanilor: renunţaţi la ameninţările privind economia şi votaţi bugetul!", a adăugat preşedintele Statelor Unite, în contextul în care agenţiile guvernamentale federale sunt blocate de opt zile din cauza lipsei bugetului pentru anul 2013-2014, situaţie generată de disensiunile dintre democraţi şi republicani, în special pe tema planului prezidenţial de reformare a sistemului asigurărilor medicale.

"O intrare a Statelor Unite în incapacitate de plată ar fi mai gravă decât blocarea parţială a instituţiilor federale. Oricum, blocajul bugetar afectează imaginea Statelor Unite în lume", a atras atenţia Barack Obama.

Citeşte mai multe despre:   Barack Obama,   santaj