Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Obama: Criza bugetară poate fi rezolvată dacă liderii republicani cooperează

Obama: Criza bugetară poate fi rezolvată dacă liderii republicani cooperează

Actuala criză bugetară de la Washington ar putea fi rezolvată dacă republicanii din Congres vor coopera, este de părere președintele american Barack Obama, opinie exprimată înainte de a se întâlni la Casa Albă cu liderii grupărilor politice din Congres.Preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, John Boehner, liderul majorităţii democrate din Senat, Harry Reid, precum şi liderii grupurilor minoritare din cele două Camere parlamentare, democrata Nancy Pelosi şi republicanul Mitch McConnell, sunt aşteptaţi la sediul Preşedinţiei la ora 15.00 (22.00, ora României). La întrevedere va fi prezent şi vicepreşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, relatează Mediafax.

Barack Obama şi liderii grupurilor politice speră să ajungă la un compromis bugetar până joi, în efortul de evitare a intrării ţării în incapacitate de plată.

Citeşte mai multe despre:   SUA,   Barack Obama,   Joe Biden,   Casa Alba,   congres