Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Oficial american: Forţele lui Gaddafi mută cadavrele victimelor în zonele bombardate de coaliţie

Oficial american: Forţele lui Gaddafi mută cadavrele victimelor în zonele bombardate de coaliţie

Forţele liderului liabian Muammar Gaddafi mută cadavrele victimelor lor în regiunile bombardate de coaliţia internaţională, pentru a da impresia că este vorba despre civili ucişi de aliaţi, a afirmat sâmbătă secretarul american al Apărării, Robert Gates, citat de AFP. "Avem numeroase rapoarte ale spionajului potrivit cărora Gaddafi mută cadavrele oamenilor pe care i-a ucis pentru a le pune în locurile pe care le-am atacat noi", a declarat Gates într-un interviu care va fi difuzat duminică de postul american de televiziune CBS.

Forţele lui Gaddafi acuză forţele coaliţiei că au provocat numeroase victime civile, dar piloţii forţelor aliate fac dovadă de o "precauţie extremă" pentru a evita această situaţie.

"Adevărul este că ne e greu să ştim precis dacă noi suntem responsabili pentru victime civile", a recunoscut el.

Potrivit oficialilor militari ai coaliţiei, nu există "indicii privind victime civile" după atacurile aeriene.

"Misiunea noastră este să protejăm populaţia civilă şi ne alegem ţintele şi planificăm acţiunile având aceasta ca principală prioritate", a afirmat contraamiralul american Gerard Hueber, unul dintre coordonatorii operaţiunilor militare.

Forţele britanice şi canadiene au anunţat că au renunţat la atacuri aeriene asupra unor obiective militare pentru a nu risca să atingă civili.

În cursul unei misiuni de salvare a unui pilot al avionului F-15 accidentat în apropiere de Benghazi, în noaptea de luni spre marţi, avioane americane au lansat două bombe, rănind cel puţin opt persoane, potrivit unor surse medicale locale.

Citeşte mai multe despre:   Muammar Gaddafi,   victime,   cadavre,   bombardamente,   Libia
 
 
 
Loading...