Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Oficial CE: Raportul MCV pentru România va fi publicat la începutul anului 2015

Oficial CE: Raportul MCV pentru România va fi publicat la începutul anului 2015

Un articol de: - 24 Noi 2014, 15:50
Foto: activenews.ro Externe

Raportul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) pentru România va fi publicat la începutul anului 2015, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene Mina Andreeva.

"Următorul raport MCV va fi la începutul lui 2015, încă nu a fost stabilită o dată", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al CE Mina Andreeva, citată de AFP.

Oficialul european a mai precizat că situaţia va fi ca în ultimii ani, raportul urmând să fie publicat o dată pe an.

Uniunea Europeană ar putea intensifica monitorizarea României şi Bulgariei întrucât Mecanismul de Cooperare şi Verificare nu a adus efectele aşteptate, a afirmat, săptămâna trecută, ambasadorul Franţei la Sofia, Xavier Lapeyere de Cabanes.

În cursul unui seminar pe tema situaţiei din Balcani desfăşurat la Sofia, Xavier Lapeyere de Cabanes a declarat că nu există semnale privind încetarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

Misiunea de evaluare din septembrie a fost a doua derulată după publicarea raportului Comisiei Europene din ianuarie 2014.

Citeşte mai multe despre:   raport MCV,   Comisia Europeana