Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Oficiali britanici, discuții cu grupări de rebeli din Siria. Scopul: Unificarea opoziției împotriva regimului condus de Bashar al-Assad

Oficiali britanici, discuții cu grupări de rebeli din Siria. Scopul: Unificarea opoziției împotriva regimului condus de Bashar al-Assad

Surse apropiate premierului britanic susțin că oficialii de pe Downing Street intenționează să poarte discuții cu diferitele grupări de rebeli siriene în încercarea de a uni opoziția împotriva regimului condus de Bashar al-Assad.

Anunțul a survenit odată cu vizita premierului David Cameron în Iordania, acolo unde se va întâlni cu sirieni refugiați.

Sursele citate de BBC News susțin că aceste discuții dintre rebelii sirieni și oficialii britanici ar putea avea loc chiar în timpul acestor vizite din Iordania și Turcia.

Potrivit unui purtător de cuvânt, Marea Britanie nu intenționează să înarmeze rebelii sirieni și nici să le ofere acces la informații militare. De asemenea, Marea Britanie plănuiește să crească ajutorul umanitar la peste 50 de milioane de lire sterline, devenind astfel cea de-a doua donație după cea din partea SUA.

Marți, David Cameron anunța că îi va asigura imunitate lui Bashar al-Assad la ieșirea din țară cu condiția ca violențele din Siria să înceteze.

Citeşte mai multe despre:   Siria,   Bashar al-Assad,   ajutor,   Opozitie,   rebeli,   David Cameron