Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Olanda: Ministrul Sănătății, responsabilul pentru combaterea coronavirusului, a demisionat. Cu o zi înainte, el leșinase în Parlament din cauza epuizării (VIDEO)

Olanda: Ministrul Sănătății, responsabilul pentru combaterea coronavirusului, a demisionat. Cu o zi înainte, el leșinase în Parlament din cauza epuizării (VIDEO)

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 20 Mar 2020, 08:39
Olanda: Ministrul Sănătății, responsabilul pentru combaterea coronavirusului, a demisionat. Cu o zi înainte, el leșinase în Parlament din cauza epuizării (VIDEO) Foto: Bruno Bruins / Twitter Externe

Bruno Bruins, ministrul olandez al Sănătății și responsabilul pentru combaterea coronavirusului, a demisionat joi, informează presa locală. 

Cu o zi înainte, el a leșinat în Parlament, în timpul unei dezbateri cu privire la gestionarea crizei. În vârstă de 56 de ani, Bruins a căzut în spatele pupitrului la care primea întrebări, fiind ajutat să se ridice de câțiva colegi din guvern. El a băut o gură de apă și a fost văzut părăsind camera fără ajutor.

„Simțeam o amețeală de la oboseala acumulată în câteva săptămâni intense. Mă simt mai bine acum. Mă duc acasă să mă odihnesc în această seară, astfel încât să mă întorc mâine (n.r. – la lucru) pentru a mă lupta cu criza provocată de noul coronavirus”, a transmis ministrul.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Surse guvernamentale afirmă că demisia lui Bruins i-a luat prin surprindere până și pe colegii săi.

El va fi înlocuit de colegul său din minister, Hugo de Jonge, până la desemnarea unui nou ministru plin.

Luni, premierul olandez Mark Rutte a vorbit despre contaminarea cu noul coronavirus a majorității cetățenilor, excluzând o izolare totală a populaţiei. Mai exact, guvernul olandez ia în calcul o „imunitate de grup” în aşteptarea unui vaccin, lăsând cetățenii mai puţin vulnerabili să primească virusul, protejând astfel persoanele vârstnice şi bolnave.

„Vreau să mă adresez persoanelor în vârstă și celor care au deja probleme de sănătate. Îmi dau seama că sunteți foarte preocupați și de aceea vreau să vă spun că prioritatea noastră absolută este să reducem pe cât posibil riscurile. Nu e simplu ce vă voi spune acum... Realitatea este că o mare parte din populaţia olandeză va fi infectată cu noul coronavirus. Asta ne spun experţii. Cei care au avut virusul sunt de obicei imuni după aceea. La fel ca pe vremuri cu rujeolă. Cu cât este mai mare grupul imun, cu atât este mai mică șansa ca virusul să infecteze persoanele în vârstă și vulnerabile și cele cu o sănătate șubredă. Acesta este principiul. Dar trebuie să conștientizăm că poate dura luni sau chiar mai mult pentru a acumula imunitatea de grup și pentru a distruge acest virus. Trebuie să protejăm persoanele care prezintă un risc cât mai mare. Olanda este o țară deschisă și, atâta timp cât nu există un vaccin, coronavirusul va continua să se răspândească prin lume și nu va evita țara noastră”, le-a explicat Rutte olandezilor.L-au prins cu 124 km/h în localitate, în România. Şoferul i-a zis doar o frază judecătorului şi l-a iertat de tot

Totuși, cu o zi înainte, Guvernul a ordonat închiderea tuturor şcolilor, barurilor, restaurantelor, caselor de toleranţă şi cafenelelor până la 6 aprilie.

La ora publicării acestei știri, în Olanda sunt raportate 2.460 de îmbolnăviri cu noul coronavirus, din care doar două sunt cazuri recuperate. 45 sunt situații critice. 76 de oameni au murit din cauza COVID-19.
 

Citeşte mai multe despre:   Bruno Bruins,   Olanda,   Mark Rutte