Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Comisia Europeană stă pe un BUTOI cu PULBERE. Acuzaţii EXTREM de GRAVE la adresa lui Juncker, în scandalul Barroso

Comisia Europeană stă pe un BUTOI cu PULBERE. Acuzaţii EXTREM de GRAVE la adresa lui Juncker, în scandalul Barroso

Un articol de: B1.ro - 25 Iul 2018, 22:22
Comisia Europeană stă pe un BUTOI cu PULBERE. Acuzaţii EXTREM de GRAVE la adresa lui Juncker, în scandalul Barroso Externe

Comisia Europeană (CE) se află în centrul unui imens scandal.
Mediatoarea UE (Ombudsmanul European) susţine că Executivul comunitar a "gestionat defectuos" cazul lui Jose Manuel Barroso, acuzându-l pe actualul preşedinte la CE, Jean-Claude Juncker, că a închis ochii în faţa activităţilor de lobby ale predecesorului său. 

După numeroase sesizări, mediatoarea Emily O'Reilly s-a arătat foarte severă în concluziile sale privind cazul Barroso, pe care le-a dat publicităţii miercuri. 
'Răspunsul Comisiei la recomandările şi propunerile de îmbunătăţire ale Mediatorului nu a fost satisfăcător', afirmă ea.  
'Mediatorul îşi închide ancheta, confirmând constatările sale de gestionare defectuoasă', concluzionează O'Reilly, potrivit Agerpres. 

Angajat de banca de investiţii Goldman Sachs în 2016, fostul preşedinte al Comisiei Europene din 2004 până în 2014 s-a obligat în scris să nu facă lobby pe lângă echipa condusă de Jean-Claude Juncker
Cu toate acestea, Barroso s-a întâlnit cu unul din vicepreşedinţii Comisiei, finlandezul Jirki Kaitainen, pe 25 octombrie 2017, într-un hotel situat în apropiere de sediul executivului comunitar din Bruxelles. 
Responsabil cu investiţiile şi competitivitatea, Katainen a fost pentru scurt timp comisar sub preşedinţia CE a lui Barroso în 2014. 

'Întâlnirea a fost înregistrată ca o întâlnire cu banca Goldman Sachs' şi este, prin urmare, 'considerată drept o întâlnire în scopuri de lobby', chiar dacă Barroso şi Katainen au susţinut ulterior că a fost o 'întrevedere privată şi personală', susţine O'Reilly. 
'Conţinutul întâlnirii duce, de asemenea, la concluzia că reuniunea a abordat, cel puţin parţial, probleme legate de comerţ şi apărare', a adăugat ea. 

Mediatoarea a cerut Comisiei Europene să solicite un aviz din partea Comisiei de etică şi i-a recomandat să solicite în mod oficial ca fostul său preşedinte să se abţină de la a face lobby pe lângă Comisie timp de mai mulţi ani de acum încolo. 
O'Reilly a mai deplâns şi faptul că Juncker nu a reacţionat. 

Mediatoarea a fost de asemenea sesizată şi în cazul deciziei controversate a lui Jean-Claude Juncker de a-l promova, în februarie, pe şeful său de cabinet, Martin Selmayr, în funcţia strategică de secretar general al Comisiei Europene.