Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe ONU: Numărul refugiaților sirieni a ajuns în Turcia la aproape două milioane

ONU: Numărul refugiaților sirieni a ajuns în Turcia la aproape două milioane

Un articol de: -
Foto: infobrasov.net Externe

Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați a anunțat că numărul refugiaților sirieni în Irak și Liban în august a scăzut, dar a crescut în Turcia, ajungând la aproape două milioane, informează Mediafax. De asemenea, numărul socilitanților de azil a crescut și în statele europene.

În ultimele trei luni, 200.000 de refugiați au ajuns în Turcia, numărul lor în acest stat ajungând la aproape două milioane. De aici, zeci de mii dintre ei încearcă să ajungă în Europa.

Purtătorul de cuvânt al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), Selin Unal,  a anunțat că autoritățile din Turcia depun eforturi pentru a împiedica ajungerea acestora pe continent.

Numărul celor ajunși în Liban a scăzut cu 60.000 în ultima lună, fiind acum la un nivel de 1,11 milioane. În Irak, numărul sirienilor a scăzut până la 250.000.

Citeşte mai multe despre:   onu,   Turcia,   Liban,   Irak
 
 
 
Loading...