Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe ONU: Sute de civili, în mare parte femei și copii, ar fi fost măcelăriți în Congo de grupări armate rivale

ONU: Sute de civili, în mare parte femei și copii, ar fi fost măcelăriți în Congo de grupări armate rivale

Este posibil ca grupări armate rivale să fi ucis sute de civili în masacre și alte atacuri „inimaginabil de crude” din părti estice ale Republicii Democrate Congo, au afirmat înalți oficiali ai ONU miercuri.

Violențele sunt concentrate în provincia Kivu de Nord, în apropiere de granița cu Rwanda, unde grupări armate aflate în luptă au atacat sate văzute ca sprijinindu-i pe opozanții lor, în timp ce armata națională este redirecționată, aceasta din urmă luptându-se cu o mișcare de rebeli cunoscută drept M23.

„Deteriorarea situației generale de securitate în Kivu de Nord după revolta celor de la M23 și alte atacuri sângeroase asupra civililor este foarte alarmantă,” a afirmat Roger Meece, reprezentant special al secretarului general al ONU Ban Ki-moon, potrivit Reuters.

Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Navi Pillay, a afirmat că acuzațiile conform cărora sute de persoane au fost ucise încă sunt verificate, dar investigațiile preliminare au sugerat că un număr mare de persoane, în special femei și copii, au fost măcelăriți.

„Simpla cruzime a acestor crime este dincolo de orice închipuire,” a afirmat aceasta.

Guvernul congolez de la Kinshasa a refuzat luna aceasta cereri ale altor țări din regiune ca o forță exclusiv africană să se ocupe de insurgența din est.

Congo consideră că unele grupări insurgente sunt sprijinite de țări cum ar fi Rwanda și Uganda – o acuză pe care ambele guverne o neagă - și vrea o expansiune a misiunii ONU de păstrare a păcii, formată din 17.000 de membri, în statul vast, bogat în resurse minerale. Misiunea, cunoscută ca MONUSCO, se axează pe protecția civililor, dar a fost nevoită să își concentreze resursele pentru a face față efectelor luptei dintre armata congoleză și M23.

Biroul lui Pillay din Geneva a afirmat că misiunea sa din Congo a înregistrat 45 de atacuri asupra a 30 de sate din Kivu de Nord din mai, din partea unui grup care se numește „Forțe Democratice pentru Liberarea Rwandei” sau FDLR, și un altul numit Raia Mutumboki.

FDLR este în mare parte format din etnici hutu, dintre care mulți au fugit în Congo după înfrângerea unui guvern hutu considerat de cei mai mulți ca responsabil pentru masacrul a până la un milion de etnici tutsi și opozanți ai politicilor lor în Rwanda, în 1994.

Raia Mutumboki este un grup de miliție local care spune că protejează populatia locală. Își face ținte din membri ai FDLR și familiile lor, și este perceput ca având legături cu alte atacuri împotriva unor persoane din Congo percepute ca provenind din Rwanda.

Citeşte mai multe despre:   ONU