Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Operaţiune antiteroristă în Londra: Autoritățile britanice au reţinut trei femei

Operaţiune antiteroristă în Londra: Autoritățile britanice au reţinut trei femei

Un articol de: - 01 Mai 2017, 15:25
Foto: NDTV.com Externe

Autoritățile britanice au reținut două tinere în vârstă de 18 ani şi o alta de 19 ani, ele fiind bănuite de pregătirea şi instigarea la comiterea de acţiuni teroriste. Fetele se află acum în custodia poliţiei la o secţie din apropierea Londrei, potrivit mediafax.ro.

Poliștii au anunțat că o femeie a fost împuşcată joi spre vineri noaptea. A fost vorba despre un raid al oamenilor legii într-o locație din Wilesden, aflată în nord-vestul Londrei. Ea a fost externată din spital duminică și reţinută pentru faptul că ar fi pregătit şi instigat comiterea de acţiuni teroriste.

Au mai fost reținute de poliție şase personae implicate în acest caz, iar un oficial de rang înalt din cadrul Scotland Yard a declarat că  a fost îndepărtat un complot terorist activ în urma acestui raid al oamenilor legii.

Se pare că a fost reținut un tânăr de 21 de ani care a mai fost audiat de poliția britanică pentru că ar fi încercat să ajungă în Siria și să se alăture reţelei teroriste Stat Islamic.

Suspecţii de terorism pot fi reţinuţi pentru maxim 14 zile fără aprobare judecătorească.

 

Citeşte mai multe despre:   Londra
 
 
 
Loading...