Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Opoziția britanică o acuză pe premierul May că a încercat SĂ MITUIASCĂ parlamentarii

Opoziția britanică o acuză pe premierul May că a încercat SĂ MITUIASCĂ parlamentarii

Un articol de: B1.ro - 04 Mar 2019, 17:41
Foto: NBC News Externe

Premierul britanic Theresa May a fost acuzată de opoziție, luni, că „a cumpărat” sprijinul deputaților pentru a trece de Parlament acordul de ieșire din Uniunea Europeană, după ce a lansat un fond de 1,87 miliarde de euro destinat unor regiuni defavorizate, potrivit AFP preluată de stiripesurse.ro.

„Acest fond arată disperarea unui guvern care a recurs la coruperea de deputaţi pentru ca ei să susţină acordul privind Brexitul. Oraşele noastre sunt în dificultate din cauza unui deceniu de tăieri bugetare”, a reclamat John McDonell, ministrul de Finanțe al „Guvernului din umbră” format de Partidul Laburist.

De partea cealaltă, potrivit Agerpres, Guvernul britanic susține că fondul va permite „stimularea activității economice” în zonele care „nu au avut parte de beneficiile creșterii economice la fel ca regiunile mai prospere ale țării”.

„Peste tot în ţară, votul populaţiei în favoarea Brexit-ului este expresia unei dorinţe de schimbare. Mult timp, prosperitatea nu a fost distribuită în mod echitabil”, a spus premierul May, atunci când a prezentat fondul.

Citeşte mai multe despre:   theresa may,   brexit
 
 
 
Loading...