Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe OSCE anunță primele negocieri între militari ruşi şi ucraineni pe linia de front

OSCE anunță primele negocieri între militari ruşi şi ucraineni pe linia de front

Un articol de: - 27 Sep 2014, 09:46
Externe

Militarii ruşi şi ucraineni s-au întâlnit vineri pentru prima dată în apropiere de linia de front, pentru a discuta despre aplicarea acordului de încetare afocului în estul Ucrainei, a anunţat Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), citată de AFP.

"Putem să confirmăm că am acceptat o invitaţie a părţii ucrainene cu privire la monitorizarea negocierilor preliminare între ofiţeri ruşi şi ucraineni", a afirmat OSCE, într-un comuncat.

Aceste discuţii s-au derulat în localitatea Soledar, în regiunea Doneţk, într-o zonă aflată sub controlul armatei ucrainene. OSCE nu precizează dacă rebelii proruşi au participat la discuţii, însă prezenţa lor a fost confirmată de o sursă diplomatică ucraineană şi chiar de către rebeli.

Armata ucraineană a precizat într-un comunicat că la întâlnire au participat 76 de militari ruşi.

Kievul a adăugat că negocierile au vizat aplicarea memorandumului semnat pe 20 septembrie la Minsk.


Citeşte mai multe despre:   OSCE,   negocieri
 
 
 
Loading...